Cum e văzută România în lume? Ce se ascunde în spatele declarațiilor date în „cod diplomatic“ și care aparent nu spun mare lucru?
În primul rând, România e acolo, în centrul lumii politice, unde se iau și se aplică marile decizii. Asta pentru că e membră a celor mai puternice organizații ale lumii – NATO și UE.
Asta, plus o încrengătură de interese, conjuncturi de moment și prietenii sau dușmănii istorice, determină felul în care ne intersectăm cu cei mai importanți actori de pe scena mondială.
„Licuriciul mare“ – prieten
Suntem tot buni prieteni cu americanii, dar nu ca pe vremea lui George W. Bush. Dacă atunci România era unul dintre „vârfurile de lance“ ale democratizării la Marea Neagră, situația s-a schimbat după alegerea ca președinte a lui Barack Obama.
Dornic să se folosească de influența rușilor în chestiuni ca „dosarul nuclear“ al Iranului, Obama a dat semnalul unei „resetări“ a relațiilor cu Kremlinul. De când SUA a renunțat la atitudinea dură față de Rusia și ne-a determinat și pe noi să facem același lucru, „frontul unit“ pe care îl făceam cu americanii în regiunea Mării Negre a mai slăbit.
Cu toate astea, bazele celei mai importante relații din politica externă românească au rămas foarte bune, lucru demonstrat de numirea ca ambasador a lui Mark Gitenstein, omul de încredere al vicepreședintelui Joe Biden.
Amenințarea de la Răsărit
E cert – nu-i plăcem și, la rândul lor, nu ne plac. Orice s-ar spune, Rusia rămâne și acum unul dintre statele față de care România „stă în gardă“.
Din cauză că sprijină forțele anti-românești din Republica Moldova, din cauză că susține un regim transnistrean care s-a născut tocmai din ura față de români. Din cauză că e de partea forțelor autoritare din fostele republici sovietice, în timp ce noi suntem de partea democrației.
În plus, Rusia lui Putin și Medvedev e agresivă și se bazează în bună măsură pe o istorie în care apare scris că îi suntem dușmani.
„Colegii de clasă“ vest-europeni
În ultimii ani, relațiile României cu cele mai mari state membre UE au fost foarte bune. Băsescu chiar amintea zilele trecute că Franța a devenit partenerul nostru cel mai important din cadrul UE. Aceeași Franță care pe vremea lui Chirac și Iliescu spunea că România „a vorbit când trebuia să tacă“, referindu-se la faptul că Bucureștiul era așa fascinat de America, încât uita de capitalele europene.
Calde și reci cu vecinii
La fel de bune sunt și relațiile cu vecini din UE ca Bulgaria și chiar fostul „mare inamic“ din secolul trecut, Ungaria. Poate cea mai remarcabilă relație din afara contextului european e cea cu Serbia. „Plavii“ par să ne fie extrem de recunoscători că suntem singurul lor vecin european care n-a respectat consemnul american și vest-european de a recunoaște independența provinciei Kosovo.
În schimb, lucrurile merg rău sau foarte rău cu vecinii din est, Moldova și Ucraina. Cât au fost comuniștii la putere, un mic „război rece“ a avut loc între noi și „frații de peste Prut“. Lucru care se va schimba însă după ce noua alianță pro-europeană ia frâiele puterii.
Cu Ucraina însă situația e mai complexă. Noi îi sprijinim să intre în UE și NATO, ei ne sfidează cu canalul Bîstroe, iar în planurile lor militare, România e trecută ca adversar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
