– Aparent fara nici o legatura cu refuzul sau de a ceda guvernului noua cladire a Bibliotecii Nationale, Dan Erceanu s-a trezit, peste noapte, retinut de politisti si plimbat, cu catuse la maini, de la sediul Directiei de Cercetari Penale la Parchet
– Surpriza de proportii. La numai cateva zile de la acest episod jenant, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Florin Rotaru, le spune deputatilor din Comisia de Cultura ca vina pentru facsimilarea si deterioarea pretiosului manuscris Codex Aureus ar apartine partii germane, si nu lui Erceanu
– Audiat, la randul sau, de catre membrii aceleiasi comisii, Erceanu demasca faptul ca Florin Rotaru este cel care l-a denuntat, fara stiinta celorlalti membri ai conducerii Ministerului Culturii si Cultelor si ca arestarea sa -abuziva- se datoreaza relatiilor sus-puse pe care secretarul de stat le are cu generalul Bujor Florescu
– In urma cu doua zile, Erceanu i-a cerut ministrului de interne sa numeasca pe altcineva care sa se ocupe de cazul sau, cerere pe care Ioan Rus a onorat-o imediat dupa ce a aflat ca Rotaru si-a schimbat depozitia. Acesta este, probabil, si motivul pentru care ministrul Rus a anuntat in briefingul de ieri ca este dispus sa-i ceara scuze lui Erceanu, in cazul in care se va dovedi ca este nevinovat
– Numirea chestorului Sorescu in dosarul Erceanu demonstreaza, de fapt, ca politia a actionat, din nou, pripit sau la comanda, umilind gratuit un om care nu are nici o legatura cu scandalul Codex Aureus
– Cazul Erceanu i-a mobilizat chiar si pe membrii CNA, care, in sfarsit, si-au dat seama ca televiziunile nu respecta dreptul la imagine al oamenilor.
Fostul director al Bibliotecii Nationale spune ca intreg scandalul a fost orchestrat de secretarul de stat Florin Rotaru
Ministerul Culturii o intoarce ca la Ploiesti. -Vinovat de deteriorarea si facsimilarea Codex Aureus este Hermann Scheffer, cel care a intermediat contactul intre partea romana si cea germana, respectiv elvetiana-, a declarat, marti seara, Florin Rotaru, secretar de stat in Ministerul Culturii, in fata membrilor Comisiei de cultura din Camera Deputatilor. Audiat la randul sau de aceeasi comisie, Dan Erceanu a declarat, ieri, ca implicarea sa in scandalul Codex Aureus se datoreaza lui Florin Rotaru, cel care incercase, cu o zi inainte, sa-l dezvinovateasca in fata deputatilor. Fostul director al Bibliotecii Nationale le-a mai spus deputatilor ca secretarul de stat Rotaru a facut plangere penala impotriva sa fara stiinta celorlalti membri ai conducerii Ministerului Culturii si Cultelor si ca a anuntat la un post de radio inceperea urmaririi penale inainte ca acest lucru sa se produca. Mai mult, Dan Erceanu considera ca arestarea sa -abuziva- a fost posibila in urma unei -prea stranse legaturi- intre Florin Rotaru si politie, nominalizandu-l aici pe chestorul Bujor Florescu. Tot ieri, ministrul de interne, Ioan Rus, a anuntat ca-i va cere scuze lui Dan Erceanu daca se va constata ca angajatii institutiei care au intocmit dosarul pe numele acestuia au comis abuzuri si a precizat ca, in urma cu doua zile, a decis ca ancheta in cazul Erceanu sa fie facuta de chestorul Sorescu, care urmeaza sa stabileasca daca fostul director este -indubitabil vinovat de acuzatiile care i s-au adus-.
Misteriosul Scheffer
La sfarsitul anului 1998 si inceputul anului 1999, manuscrisul Codex Aureus a participat la o expozitie internationala la Lorsch, in Germania, fiind asigurat cu 25 milioane de dolari. La intoarcere, comisia formata din specialisti germani si romani, aceeasi care il studiase si la plecare, a constatat mai multe deteriorari. Conform lui Florin Rotaru, in aceasta situatie, potrivit contractului intre partea romana si cea germana, organizatorul expozitiei ar fi trebuit sa plateasca asigurarea. Un specialist recunoscut international, Robert Fuchs, a venit in Romania si a ajuns la concluzia ca deteriorarea Codex Aureus s-a produs inainte de expozitie. Drept dovada, el a adus facsimilul facut cu o saptamana inainte ca originalul sa plece in Germania. Aceasta facsimilare, facuta de specialisti ai editurii elvetiene, a fost intermediata de Herman Scheffer, cel care a mai fotografiat o data manuscrisul, tot in conditii misterioase, in perioada 1993-1994.
Dreptul de copiere, transat in instanta
-Conform contractului intre landul Hessen, prin Administratia de Stat a Padurilor si a Parcurilor, pe de o parte, si Editura <Faksimile> din Lucerna, Romania nu mai are nici un drept de copiere a lucrarii Codex Aureus, nici macar s-o fotografieze. Asta timp de 25 de ani, perioada in care editura are exclusivitate-, a declarat Florin Rotaru in fata Comisiei de cultura din Camera Deputatilor. Ministerul Culturii si Cultelor a actionat deja in justitie editura elvetiana. Mihai Malaimare si-a exprimat insa indoiala cu privire la sansele de reusita in instanta, avand in vedere ca -ministerul a pornit acest proces avand drept avocat un jurist putin cunoscut, dar mai ales pentru ca manuscrisul, de o valoare extraordinara, nu a fost clasat inca in categoria obiectelor de tezaur ale Romaniei-.
Firma elvetiana a editat Codex Aureus in 330 de exemplare identice cu originalul (cu fir si cerneala din aur), care vor fi vandute cu 28.000 de dolari exemplarul.
Erceanu pledeaza nevinovat
Erceanu spune ca nu are nici un amestec in afacerea Codex Aureus si ca acordul pentru facsimilarea manuscrisului a fost dat, in 1993, de catre seful de atunci al directiei Alba Iulia a Bibliotecii Nationale, Iacob Marza, contra unei sume de bani si a unor aparate. Muzeul din Lorsch (landul Hessen) a fost beneficiarul, iar copiile au fost tiparite de o editura elvetiana, a precizat Dan Erceanu. Nici Biblioteca Nationala, nici Ministerul Culturii nu au stiut despre existenta acordului si a intentiei de fotocopiere a manuscrisului, considerat bun de patrimoniu. Conform legii, acordul pentru fotocopiere trebuia dat de Ministerul Culturii. Erceanu, numit in functie in 1998, spune ca a declansat o ancheta administrativa si a predat dosarul politiei din Alba-Iulia.
Conform directorului Bibliotecii Nationale, Marza avea, in 1996, un CD-rom cu manuscrisul, iar in 1998 sau 1999, partea germana a si scanat Codex Aureus, tot in baza acordului cu Directia Alba Iulia. In 1999, Codex a fost prezentat in cadrul unei expozitii la Paderborn.
Evangheliarul lui Carol cel Mare, cunoscut si sub numele de Codex Aureus, este unul dintre cele mai importante documente vechi din Europa. A fost scris la Lorsch, in anul 812, cu cerneala din aur. Doua volume ale lucrarii se afla la Vatican, iar celelalte doua, in filiala Bathyaneum din Alba Iulia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















