Cine zice, ăla e!: Pe vremea când era președinte, Iliescu s-a amestecat grosolan în politica partidelor

Participarea președintelui Băsescu la Congresul PPE a declanșat un nou val de isterie colectivă printre marii „mahări” ai USL care, luați de valul retoricii politicianiste, s-au trezit vorbind și dându-și cu părerea fiecare după cum l-a dus mintea. Iar ca o confirmare a proverbului „să vorbească nea Ion, că și el e om”, bătrânul Iliescu a încercat, și el să ne demonstreze că trăiește și că mai este încă, viu din punct de vedere politic. Din păcate pentru el, tot ceea ce a reușit a fost să ne confirme clar că, ajuns la vârsta senectuții, uită, după cum se spune în popor, „de la mână până la gură”. Fost șef de stat, ales, reales și răs-ales Ion Iliescu a declarat, marți, că  Traian Băsescu, actualul președinte al României, nu ar trebui să participe la Congresul PPE. Aproape că ni-l putem închipui pe Ilici exact așa cum face el de obicei: clămpănind din proteza care adeseori dă semne că și-ar dori să vorbească de una singură, privind galeș zâmbăreț spre interlocutor după care, foindu-se pe scaun de parcă ar fi chinuit de hemoroizi, dând sentințe categorice: „La Congresul PPE nu ar trebui să participe. Ca șef de stat are niște limite constituționale. Acțiune protocolară de primire a oaspeților – e cu totul altceva, dar ca participant la Congres, nu e în ordine cu statutul său de președinte”. Aha, adică este vorba despre subtilități politice care impun niște „limite constituționale”. Limite pe care, atins de o binevenită criză de amnezie, moș Iliescu uită că le-a încălcat cu indiferență pe vremea când i se spunea „Cucuveaua de la Cotroceni”. Cu ani în urmă, pe când era și el „chiriaș” la Palatul Cotroceni, lui Ion Ilici Iliescu chiar i se rupea în paișpe de „limitele constituționale” și se implica, din plin, la activitatea politică a tuturor partidelor. Dar acum pare să fi uitat. Motiv pentru care, în lipsa Lecitinei dispărute de prin farmacii, îi vom reîmprospăta memoria.  

Ion Iliescu, fără limite

În anul, 1995, pe 25 mai, Ion Iliescu, s-a adresat Congresului Uniunii Democrate Maghiare din România. ?ê?£i nu a făcut-o ca simplu cetățean de rînd, ci exact în calitatea sa de președinte al României, pe care a ținut musai să o și menționeze. Iar dacă ne închipuim că el le-a adresat UDMR-iștilor doar un salut protocolar, ne înșelăm. În buna tradiție comunistă, le-a adresat o serie de îndemnuri, aproape niște directive politice pe care, probabil, le-o fi dorit și îndeplinite. „În calitate de Președinte al României, adresez conducerii Uniunii Democrate Maghiare din România și membrilor săi chemarea la realism și moderație, îndemnul de a nu formula revendicări nerealiste, care vin în contradicție cu ordinea constituțională a României și cu normele internaționale. Cu aceste gânduri îmi exprim speranța că, la noul său Congres, UDMR va transmite societății românești un mesaj de concordie și solidaritate dând glas voinței de colaborare în eforturile pentru dezvoltarea democrației și depășirea cât mai grabnică a dificultăților perioadei de tranziție.” Simplu, nu?  Nici un strop de politică. Dar poate că, în acea perioadă, marcată de „frecușuri” interetnice, mesajul politic adresat de Iliescu etniei maghiare, mai poate fi înțeles.

Un președinte „nejucător”

Deși nu-și propusese, explicit, să fie un „președinte jucător”, Iliescu s-a amestecat cel mai „copios” în viața politică a partidelor în cursul anului 2001. Era la scurtă vreme după ce câștigase un nou mandat, epocă ce  punea capăt dezastruoasei guvernări CDR-iste. Atunci, pe 17 februarie, Ion Iliescu s-a adresat Congresului Partidului Național Liberal. Liberali cărora le-a comunicat că: „privesc lucrările Congresului Dumneavoastră prin prisma semnificațiilor mai largi pe care le va avea pentru toți compatrioții noștri cu simpatii liberale (…) De aceea, privesc lucrările Congresului Dumneavoastră prin prisma semnificațiilor mai largi pe care acesta le va avea pentru toți compatrioții noștri cu simpatii liberale, pentru viața politică românească, în general. (…) Îmi exprim speranța că, prin intermediul acestui Congres veți oferi întregii societăți  românești imaginea unui partid parlamentar cu prestanță și responsabilitate, racordat la cerințele actuale și de perspectivă ale țării, preocupat în permanență de o construcție proprie, care să fie pilduitore prin realismul programelor, valabilitatea soluțiilor și deschiderea hotărârilor luate”. Așadar nici un strop de politică. Au trecut de atunci, doar 11 ani, iar marea realizare a PNL-ului condus acum de către „Căcărău- vodă” a fost alianța pe care a încheiat-o cu Becali.
Congresul de fuziune dintre PDSR și PSDR, din data de 18 iunie 2001, i-a oferit lui Iliescu încă o ocazie de a demonstra că, departe de a fi neutru, se amestecă, cu vârf și îndesat, în viața politică a unor partide. Partide de care, de astă dată, era deosebit de legat și de apropiat din punct de vedere politic. ”Întărirea componentei social-democrate a politicii românești, prin fuziunea celor doua partide și încorporarea altor grupuri de personalități  social-democrate într-o aceeași formațiune, nu numai că valorifică experiența trecută a colaborării în cadrul polului democrat-social român,
Partidul Social Democrat va fi, practic, primul nou partid al țării la acest început de secol. El se naște la începutul unui ciclu legislativ extrem de important pentru țara noastră, în împrejurările de mare responsabilitate în care, aflându-se la guvernare, este purtatorul unui imens orizont de încredere, așteptări și speranțe din partea tuturor compatrioților noștri. De aceea, am convingerea că fuziunea va reprezenta un mijloc și o resursă suplimentară pentru eforturi reînnoite în direcția îndeplinirii programului de guvernare și realizării angajamentelor asumate în fața întregii națiuni. Tăria noului Partid Social Democrat se va măsura, în primul rând, printr-o mai puternică implicare în rezolvarea problemelor oamenilor și ale țării, pentru asigurarea unei creșteri economice durabile, combaterea sărăciei și ameliorarea condițiilor de viață ale cetățenilor, iar coeziunea sa organizatorică este de așteptat să se exprime printr-o mai puternică solidaritate socială și promovarea unui climat de cinste și corectitudine în societatea noastră”. Trebuie să recunoaștem, totuși că, faptul că acel climat „de cinste” l-a adus în fruntea partidului și mai nou a Guvernului pe plagiatorul Victor Ponta, nu este, în totalitate, vina lui Ion Iliescu. Dar toate aceste „mesaje” nu-i dau, absolut deloc, dreptul de a critica partizanatul politic al altora.

Hop și Victor Ponta

Pentru a demonstra că, într-adevăr, „așchia nu sare departe de butuc”, Victor Ponta s-a trezit și el vorbind despre o ipotetică nouă suspendare a lui Traian Băsescu, suspendare motivată prin încălcarea Constituției prin participarea sa ca invitat la Congresul PPE. Inițial el a spus că, da, această participare ar putea fi motiv de suspendare. Apoi, dându-și seama că bate câmpii el a întors-o lăsând să se înțeleagă că-i face o favoare actualului președinte: „Participarea de mâine (n.r. – miercuri) a domnului Băsescu la o manifestare a unui partid politic este în afara Constituției. Dar să-l suspendăm pentru asta?”. Iar dacă tot vorbim despre Constituție, hai să vedem ce prevede ea în această privință. Inclus în capitolul numit „Incompatibilități și imunități”, Art. 84 al 1 prevede că: „În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid și nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată”. Atât și nimic mai mult. În schimb, Victor Ponta, premierul „Copy-paste” se face  nu băga de seamă că, pe vremea campaniei pentru referendumul de demitere a lui Băsescu, participarea colegului său de alianță Crin „Căcărău” Antonescu la mitingurile organizate de USL chiar că a fost acțiune de partizanat politic. De fapt, atunci, fostul președinte interimar s-a comportat exact ca un mărunt activist de partid care, urcat pe diverse scene, a urlat, s-a isterizat a vorbit cu rost și mai ales fără rost, totul pentru a manipula mulțimile adunate acolo. Iar atunci, nimeni nu a băgat de seamă că, pentru asemenea fapte, pentru preschimbarea sa într-un banal activist de partid, aceeași Constituție prevede, în cuprinsul Art. 99 că „Dacă persoana care asigură interimatul funcției de Președinte al României săvârșește fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituției, se aplică articolul 95 și articolul 98”. Adică, și un președinte interimar, cum era pe atunci Antonescu, poate fi și el suspendat.  

Vasile Surcel