
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a sesizat, miercuri, Comisia juridică cu cererea Ministerului Justiției privind încuviințarea arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma, comisia urmând să facă raport în 3 zile, dacă nu se solicită date suplimentare, apoi, plenul se pronunță în 5 zile.
Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut această precizare, după ședința conducerii Camerei, arătând că odată cu solicitarea Ministerului Justiției au venit și două volume de material probator de 420 de pagini.
"S-a repartizat cererea Comisiei juridice care are termen 3 zile pentru a se pronunța în situația în care avocatul sau deputatul sau altcineva nu solicită aducerea unor probe suplimentare sau nu există cerere de probe suplimentare din partea Ministerului Justiției sau Parchetului, situație în care termenul de 3 zile pentru întocmirea raportului curge după primirea acestor documente", a afirmat Mircovici.
El a adăugat că, în termen de 5 zile de la elaborarea raportului Comisiei juridice, plenul Camerei trebuie să se pronunțe prin vot asupra cererii Ministerului Justiției.
Mircovici a spus că, în total, dacă nu vor fi solicitate probe suplimentare, Camera Deputaților ar putea da un vot pe această temă până pe 20 februarie.
El a arătat că membrii Comisiei juridice au fost sesizați miercuri, când se va întruni biroul comisiei pentru a stabili programul, când va fi audiat deputatul Vlad Cosma, împreună cu apărătorul său.
"Astăzi urmează să fie informat oficial și deputatul de cererea Ministerului Justiției, iar comisia urmează să-și stabilească programul și când va fi chemat deputatul cu apărătorul său și, dacă vor fi solicitate documente suplimentare, atunci termenul va curge din momentul în care aceste documente vin la comisie", a explicat Mircovici.
El a mai spus că nu se pune problema tragerii de timp, dar că votul din comisie nu este formal, ci "un vot de conștiință, un vot de juriști, un vot secret" și "este normal ca oamenii să aibă toate elementele necesare".
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Tiberiu Nițu, a transmis, marți, ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) referatul referitor la deputatul Vlad Cosma, pentru a cere încuviințarea arestării preventive a acestuia.
"În conformitate cu dispozițiile articolului 72 alineatul 2 din Constituția României și ale articolului 195 alineatele 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, raportat la prevederile art. 223 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, art. 224 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție pentru a solicita încuviințarea arestării preventive a deputatului Cosma Vlad Alexandru, pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz", arată Parchetul General, într-un comunicat de presă.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) informa anterior că șefa instituției, Laura Codruța Kovesi, a transmis ministrului Justiției cererea și referatul întocmit în cazul deputatului PSD Vlad Cosma, pentru a solicita președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a parlamentarului.
"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Cosma Vlad Alexandru ar fi săvârșit o infracțiune de corupție, în mod repetat, pe parcursul unui interval de timp însemnat și că ar fi primit sume semnificative de bani ce constituie obiectul infracțiunii investigate", a precizat DNA.
Conform procurorilor, modul și circumstanțele în care Cosma ar săvârșit infracțiunea de care este acuzat sunt de natură de a aduce "atingere gravă unui climat economic și concurențial corect, de care trebuie să se bucure agenții economici participanți la efectuarea unor lucrări finanțate de la bugetul de stat".
În plus, conform anchetatorilor, funcțiile ocupate de deputat "potențează gradul de pericol social al faptelor de corupție săvârșite".
"În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal", se mai precizează în comunicat.
Vlad Cosma este deputat la primul mandat, ales în colegiul uninominal 8 Prahova, care include orașul Mizil, același colegiu în care în 2008 a fost ales deputat Adrian Năstase. De altfel, Vlad Cosma a fost angajat la cabinetul parlamentar al lui Adrian Năstase în timpul mandatului acestuia.
El a fost audiat marți, timp de peste două ore, de procurorii anticorupție din Ploiești.
Deputatul Vlad Cosma și tatăl său, Mircea Cosma, președinte al Consiliului Județean Prahova, sunt urmăriți penal pentru trafic de influență, fiind acuzați de DNA că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanții unor societăți comerciale, denunțători în cauză.
"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societățile respective să obțină de la instituția publică lucrări și servicii curente supraevaluate, de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, dar și decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înțelegerilor cu cei doi inculpați", susțin procurorii DNA.
Mircea Cosma a fost reținut marți și va fi prezentat instanței supreme, miercuri, cu propunere de arestare preventivă.
În același dosar a fost reținut, tot marți, Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcției Patrimoniu, ce avea în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice, din cadrul Consiliului Județean Prahova. și el va fi prezentat miercuri judecătorilor instanței supreme, cu propunerea arestare.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















