Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a transmis ieri Comisiei parlamentare de control punctul de vedere al instituţiei referitor la cazul celor doi muncitori români arestaţi timp de trei luni în Irak şi care au fost suspectaţi de spionaj.
Cu hârtia pe masă, membrii comisiei nu au fost în stare să se reunească pentru a-l audia pe directorul SIE, Claudiu Săftoiu (foto). Şi aceasta, cu toate că îl chemaseră ieri dimineaţă pentru a da explicaţii comisiei în legătură cu situaţia creată în jurul celor doi români din Irak. Săftoiu a fost informat să nu mai vină, iar audierea a fost amânată pentru o dată neprecizată.
Documentul primit de la SIE a fost transmis de către comisie şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Bogdan Olteanu şi, respectiv, Nicolae Văcăroiu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















