O fata de 17 ani are nevoie de ajutor pentru a merge mai departe. Ana-Maria s-a nascut fara osul femur al piciorului drept. De mica a fost altfel decat ceilalti copii; a stat mult prin spitale, iar mama a fost nevoita sa renunte la serviciu pentru a se ocupa de fetita. S-au ivit persoane cu suflet care au sprijinit-o pe Ana-Maria sa obtina o proteza pentru a reusi sa se deplaseze. De data asta insa, norocul nu i-a suras: alesii locali suceveni, cei care au cheltuit pentru o vizita -de lucru- in SUA peste 15.000 de dolari, fara nici un rezultat, nu se indura sa dea 1.500 de dolari pentru ca Ana-Maria sa mearga mai deprate in viata.
Anii au trecut, fetita s-a dezvoltat si a fost necesara o alta proteza, mai mare, apoi o alta. Ana-Maria Reut este acum eleva in clasa a XI-a la Colegiul National -Stefan cel Mare-, specializarea matematica-informatica. La invatatura este printre primii elevi din clasa, pentru ca ii place scoala. Drama este ca acum, pentru ca a crescut, si a treia proteza i-a ramas mica, astfel ca Ana-Maria are nevoie de una noua. Din acest motiv, ea merge din ce in ce mai greu. A facut demersuri pentru a obtine o noua proteza, si a reusit; nu trebuie decat sa mearga la spitalul din Chicago, unde este asteptata pentru operatie. Drama este ca timpul in care trebuie sa se prezinte la operatie este destul de scurt, deoarece viza pentru SUA expira la data de 15 octombrie, si lipsesc banii pentru drum. Biletul de avion, dus-intors, costa 1.500 de dolari, ceea ce inseamna enorm pentru bugetul familiei Reut.
Au mai ramas 12 zile pana la operatie
Familia Reut este o familie de oameni simpli, care locuiesc intr-un apartament din Suceava. Pentru a avea grija de Ana-Maria, mama a renuntat la serviciu, astfel ca singurii bani din casa vin din munca tatalui. Ana-Maria mai are o sora si un frate, studenti, iar unul dintre ei si-a abandonat studiile pentru a munci ca sa faca rost de bani in casa. In timp, familia Reut a facut o serie de imprumuturi in banci si au gasit si sponsori care au sprijinit cu bani operatiile fetei. -Proteza pe care o poarta Ana-Maria este a treia; acum este uzata si i-a ramas mica. N-am reusit nimic, iar timpul ne preseaza-, a mai spus mama Anei-Maria. Cu disperare, femeia a batut la mai multe usi, dar fara nici un noroc.
Bani pentru plimbari in SUA, nu pentru salvarea unei fete
Luna trecuta, a formulat o adresa catre Consiliul Local Suceava.
Consilierii s-au gandit sa mandateze executivul pentru a face o ancheta sociala si pentru a depista surse care sa genereze acesti bani pentru -un caz deosebit-. -Eu cred ca am descoperit o sursa financiara foarte buna pentru a rezolva acest caz. Este vorba de banii pe care patru reprezentanti ai Consiliului Local si Primariei s-au plimbat in SUA si au promis ca-i vor inapoia-, a declarat consilierul Mihai Airinei. Cei in cauza insa, nu au schitat nici un gest si au trecut repede la urmatorul punct de pe ordinea de zi a sedintei, ca si cum nici n-ar fi stiut despre ce era vorba. Pentru a improspata memoria alesilor locali, reamintim ca, in sedinta zilei de 29 martie a.c., au aprobat, cu 16 voturi pentru si 6 impotriva, alocarea sumei de 13.288 de dolari din buget pentru o plimbare in SUA. Delegatia, formata din viceprimarul Simion Botezatu, directorul economic Neculai Bujor si consilierii Lorand Ercse si Gheorghe Iacob, s-a deplasat in SUA si Canada, chipurile, pentru contacte de afaceri, fara a avea vreun succes. Imediat dupa intoarcerea din excursie, acestia au anuntat ca vor returna jumatate din banii pe care i-au cheltuit peste ocean. Singurul care a facut-o a fost directorul economic al Primariei, Neculai Bujor.
Cei care doresc sa ajute familia Reut pot suna la tel. 0230/221844 sau la redactia -Monitorul de Suceava-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















