
Sculptorul român Constantin Brâncuși s-a clasat pe locul al doilea la categoria Sculptură, în urma lui Alberto Giacometti, într-un sondaj recent organizat de publicația franceză „Le Figaro“, care a dorit să stabilească o ierarhie a celor mai buni artiști ai secolului al XX-lea.
Internauții din toată lumea, cititori ai site-ului oficial al publicației „Le Figaro“, au fost invitați să voteze „artiștii secolului XX“. La acest sondaj au participat 23.914 persoane. Sculptorul român Constantin Brâncuși s-a clasat al doilea la categoria Sculptură, cu 18,33% din voturile exprimate, devansându-i pe Alexander Calder (11,31%), Cèsar (7,37%) și pe Henry Moore (6,93%).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















