
Lucrările de execuție a autostrăzii Sibiu – Pitești vor începe în luna august 2015, a declarat luni, pentru Agerpres, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. "Pentru cunoașterea exactă a realităților despre soarta și viitorul autostrăzii Sibiu-Vâlcea-Pitești, am cerut conducerii CNADNR să dea publicității calendarul privind implementarea proiectului respectiv. La această cerere am primit răspunsul solicitat, așa încât am posibilitatea să afirm că procedurile preliminare pentru construcția autostrăzii care va trece peste munții Carpați pe ruta Sibiu — Vâlcea — Pitești au devenit deja operaționale. Astfel, în perioada 24 — 27 februarie 2014, Ministerul Transporturilor a pus la dispoziție documentele necesare pentru lansarea licitației în vederea elaborării studiului de fezabilitate, iar la mai puțin de o lună, respectiv în data de 21 martie, a fost publicat, și pe SEAP, și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anunțul de participare la documentația validată de ANRMAP, urmând ca ofertele din țară și din afara ei să fie depuse până în luna mai 2014", a precizat Cîlea. O lună mai târziu, mai spune Cîlea, se va încheia evaluarea ofertelor și se va depune raportul de evaluare la UCVAP pentru a-și expune punctul de vedere și a aproba raportul respectiv, după care se va comunica ofertanților rezultatul procedurii. Tronsonul de autostradă Sibiu — Pitești face parte din A1 Nădlac — București și este finanțat din banii europeni.
Realizarea acestui tronson a fost subiect de dispută în ultimii ani între parlamentarii vâlceni și Guvern.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















