Home Actualitate Cooperare româno-azeră la Marea Neagră

Cooperare româno-azeră la Marea Neagră

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu s-a declarat ieri extrem de mulțumit, în Azerbaidjan, pentru cooperarea pe zona echipamentelor militare, afirmând că în curând se va finaliza Acordul româno-azer în domeniul tehnicii militare. „Nu în ultimul rând, aș dori să menționez că, dincolo de acordurile pe care astăzi le-am semnat, mi se pare foarte importantă cooperarea în zona echipamentelor militare. Până la sfârșitul trimestrului trei vom finaliza Acordul româno-azer prin care să se consolideze cooperarea în domeniul tehnicii militare cu Azerbaidjanul“, a anunțat Băsescu, la finalul convorbirilor oficiale cu președintele Republicii Azerbaidjan. Șeful statului s-a referit și la problema Nagorno-Karabah. „România apreciază în cel mai înalt grad răbdarea, decența cu care Azerbaidjanul negociază problema Nagorno-Karabah, lucru pe care îl apreciem și la Armenia. Am vrea să vedem că se fac progrese în această direcție, pentru că România a fost preocupată de evoluția conflictelor înghețate din regiunea Mării Negre, fiind conflicte în imediata apropiere a frontierelor noastre și într-o zonă de securitate a României, a Uniunii Europene, a NATO“, a mai adăugat Băsescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.