Home Actualitate Corupție în SRI: Maior trimis în judecată pentru o șpagă de 6.100...

Corupție în SRI: Maior trimis în judecată pentru o șpagă de 6.100 de euro

DISTRIBUIŢI

La nici două săptămâni după ce șeful SRI Alba, Ioan Tarnu, a fost săltat de procurori sub acuzația că a favorizat o grupare care fura utilaje din UE, ieri, Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată pe maiorul SRI Enan Aifer, pentru trafic de influență. Concret, maiorul este acuzat că în perioada 2009-2010 a luat 6.100 de euro de la un bărbat, căruia i-a spus că poate interveni pentru angajarea lui într-o unitate SRI din București și a soției acestuia în Parlament. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anilor 2009 și 2010, Enan Aifer, ofițer în cadrul SRI București, a pretins și primit de la un denunțător suma totală de 6.100 de euro, „afirmånd că, prin relațiile pe care le are la nivelul conducerii Serviciului Romån de Informații și în cadrul Parlamentului Romåniei, poate rezolva angajarea denunțătorului în cadrul unei unități SRI din București, cåt și angajarea soției denunțătorului în Parlamentul Romåniei.
De altfel, Serviciul Român de Informații a cooperat și a dat sprijin anchetatorilor DNA în cazul maiorului Enan Aifer, după cum a declarat, ieri, șeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava. „SRI a cooperat în baza solicitărilor formulate de DNA, încă din 2009, acordând tot sprijinul organelor de cercetare. În prezent, în luna martie, ofițerul este pus la dispoziție, urmând a se lua măsurile necesare, adică va fi suspendat din funcție“, a declarat Sorin Sava. Dosarul a fost înaintat pentru judecare la Tribunalul București.
Cu nici două săptămâni în urmă, șeful Direcției Județene de Informații Alba, Ioan Tarnu, și subcomisarul de poliție de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, Liviu Schiau, au fost reținuți de procurorii DIICOT, pentru sprijinirea unui grup de hoți de utilaje din UE. Potrivit procurorilor, activitatea infracțională a membrilor grupării a fost sprijinită de inculpații Tarnu Ioan și Schiau Liviu. În virtutea funcției deținute, „Tarnu Ioan a acordat sprijin inculpatului Stanciu Mircea, arestat în prezent, activitatea sa fiind de natură să împieteze asupra aflării adevărului în dosarul penal instrumentat de către procurorii DIICOT, constituind în același timp o încălcare a dispozițiilor art. 11 al. 1 lit. d din Legea nr. 51/1991, referitor la obligativitatea organelor de informații de a informa organele de urmărire penală în cazul săvârșirii unor infracțiuni“. În acest moment, Tarnu este cercetat în libertate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.