
Posibilitatea creșterii cotei unice în 2014, odată cu discutarea viitorului buget de stat, a pus pe jar clasa politică și mediul de afaceri.
Creșterea cotei unice ar fi necesară dacă FMI și CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanțarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor și a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului, afirmă surse oficiale.
Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanțe sub așteptări la nivelul sistemului bancar, provenite și din modificări ale legislației fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, și nerealizarea profitului estimat la BNR.
Cu toate acestea, autoritățile au un program de bază pentru anul viitor care nu presupune majorări de taxe, dacă va fi acceptată de Comisia Europeană o rectificare bugetară pe ultimul trimestru ce încorporează o creștere economică de 2,2% pe acest an și de aplicarea clauzei de investiții pentru 2014. Comisia Europeană discută în prezent introducerea unei reguli care să permită depășirea țintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investițiilor de cofinanțare a programelor susținute din fonduri UE pentru statele aflate în condiții dificile și fără a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a explicat că în acest an creșterea economică se bazează în principal pe exporturi, ceea ce se reflectă negativ în bugetul de stat, pentru că presupune rambursări de TVA.
Soluția pentru încasări mai mari în 2014, potrivit lui Voinea, ar veni din creșterea agregată internă atât din investițiile publice, inclusiv programe UE, cât și din consumul sectorului privat.
Surse din USL au declarat că liderii USL au vorbit la finalul ultimei ședințe a Uniunii despre varianta reducerii TVA și creșterii cotei unice în contextul discuțiilor legate de construcția bugetară pentru anul 2014.
Discuția ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul ședinței USL de vineri când a venit vorba despre modul în care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 și despre necesitatea unor fonduri suplimentare.
În acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea creșterii cotei unice, în prezent de 16%, dar și a reducerii TVA, care acum este de 24%. O variantă a fost ca acestea să ajungă la același nivel.
Conform surselor din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unică, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un același nivel, în funcție de eventuale simulări realizate pentru bugetul pe 2014.
PNL confirmă dar nu susține
Președintele PNL, Crin Antonescu, a admis miercuri seară că a existat o discuție la nivelul USL despre creșterea cotei unice, dar una "informală" și "ipotetică", menționând că nu a fost avansată însă ca propunere din partea PSD sau a PNL și nimeni nu a susținut-o.
Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu FMI, unificarea cotei unice cu TVA la 22% ar permite chiar și o reducere a CAS, iar scenariu cu 20% cotă unică și 22% TVA ar acoperi doar pensiile și salariile, care presupun un efort bugetar de 3 miliarde lei.
Comparativ cu bugetul rectificat în vară, execuția la septembrie a adus un minus la veniturile bugetare (excluzând fondurile UE) de 2,5 miliarde lei, după ce la rectificare au fost tăiate 3,5 miliarde lei.
Din cele 2,5 miliarde lei minus pe ultimele două luni, aproape 40% reprezintă venituri nerealizate din impozitul pe profit al BNR, estimat la circa 1 miliard de lei și nerealizat.
PNL "nu susține și nu va susține orice măsură de creștere a cotei unice de 16%", a declarat și vicepremierul liberal Daniel Chițoiu, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de formațiunea politică.
"În urma speculațiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% și reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Național Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuție informală, în perspectiva construcției bugetului pe 2014, în ceea ce privește creșterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susține și nu va susține orice măsura de creștere a cotei unice de 16%", se arată în comunicatul de presă transmis de PNL, semnat de Daniel Chițoiu, vicepreședinte al formațiunii politice și ministru al Finanțelor.
Dragnea îl ironizează pe Chițoiu
Vicepremierul Liviu Dragnea l-a ironizat, joi, pe ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, arătând că, din câte își aduce aminte, acesta "era" ministru și că, împreună cu ANAF, se ocupă de colectarea veniturilor și nu de a spune că nu e de acord cu o măsură care nici măcar nu a fost propusă.
Solicitat să comenteze faptul că ministrul Daniel Chițoiu a admis, joi, într-un comunicat de presă, faptul că în USL a existat o discuție informală despre creșterea veniturilor la buget și că, în acest context, PNL nu susține creșterea cotei unice de la 16% la 22%, Dragnea a răspuns: "Ce pot să spun? Din câte îmi aduc eu aminte, cel puțin până să vin aici la această manifestare serioasă, domnul Daniel Chițoiu era ministrul Finanțelor".
"?ê?£i ministrul Finanțelor publice, împreună cu ANAF, se ocupă de nivelul de colectare a veniturilor și cred că de acolo ar trebuie să vină, cred că de la Ministerul de Finanțe ar trebui să vină alt tip de comunicat, nu că nu este acord cu nu știu ce măsură care de fapt nu a fost propusă, ci să vină propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea nivelului de colectare a veniturilor care ne poate ajuta la dezvoltare", a adăugat Dragnea.
Consiliul Investitorilor Străini: Ne dorim menținerea cotei unice la actualul nivel
"Dacă și din partea autorităților fiscale se dorește transparenta si predictibilitate, investitorii străini ar dori menținerea cotei unice la actualul nivel. Asta legat de discuțiile care au apărut în aceste zile în media. Mediul de afaceri își mai dorește asigurarea rambursării la timp a taxelor, stabilitatea legislației fiscale, reducerea CAS", a declarat joi la un seminar fiscal Daniel Anghel, reprezentantul Consiliului Investitorilor Străini din România.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















