Home Actualitate Crin Antonescu caută binecuvântarea peste Atlantic

Crin Antonescu caută binecuvântarea peste Atlantic

DISTRIBUIŢI

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că președintele PNL, Crin Antonescu, cel care visează , cu șanse din ce în ce mai mici, la șefia statului, nu se bucură de prea mare trecere la Washington, după episodul din vara trecută, când liderul liberal, cu aroganța cunoscută, i-a tratat ca atare pe ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein și pe trimisul Departamentului de Stat, Philip Gordon. După ce a văzut că partenerul său de aroganță, Victor Ponta, a stat spășit în fața Angelei Merkel în vreme ce aceasta îi vorbea despre respectarea statului de drept în România, Antonescu a realizat, în cele din urmă, că fără binecuvântarea externă nu prea are mari șanse să ajungă la Cotroceni, Prin urmare, liderul liberal a luat calea Americii, ajungând la Washington la o reuniune transatlantică, pusă la cale de Transatlantic Policy Network, o organizație ce reunește europarlamentari și membri ai legislativului american care militează pentru dezvoltarea relațiilor transatlantice. Cu alte cuvinte, Crin a ajuns în SUA  nu ca invitat direct al autorităților americane ci prin intermediul Parlamentului European, unde soția sa deține un mandat de europarlamentar. Informațiile au fost confirmate chiar de către Antonescu, în condițiile în care presa din România scria că se află în concediu în vreme ce guvernul e într-o situație ușor ingrată după demisia forțată de justiție a liberalului Relu Fenechiu. Supărat pe asemenea speculații, președintele Senatului, a declarat într-un interviu pentru "Gândul" că nu este în concediu, ci se află în Statele Unite ale Americii într-o vizită privată. El a precizat că va participa la o conferință transatlantică (TPN) în care se negociază viitorul acord SUA – UE.
Antonescu a subliniat că va participa la această reuniune în calitate de președinte al Senatului, dar cheltuielile legate de această deplasare nu sunt suportate de instituția pe care o conduce. Cu alte cuvinte, Antonescu se folosește de funcție pentru a intra pe ușa din dos la o reuniune de la Washington, fiind dispus să plătească din buzunarul său această deplasare.
"Nu, nu sunt încă în vacanță. Mă aflu într-adevăr în SUA, într-o vizită privată, dar care cuprinde și o întâlnire oficială. Voi fi prezent, la invitația TPN, Transatlantic Policy Network, la o conferință transatlantică, care este centrată pe așa numitul TTIP – Transatlantic Trade and Investment Partnership, un mare acord de principiu comercial și economic între SUA și UE, a cărui negociere abia a început. Voi participa la această conferință la care participă și oameni politici și oameni de afaceri din UE și din Congresul American. De exemplu, la panelul la care voi fi și eu prezent va fi prezent Michel Barnier – comisarul european pentru piață internă, Elmar Brok – președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Hannes Swoboda – președintele grupului socialist din Parlamentul European. Din partea americană vor participa președintele Comisiei pentru Politică externă a Camerei Reprezentanților, Ed Royce, din partea Departamentului de Stat, Wendy Sherman, iar subiectul este acesta: discuții între oameni politici, între oameni din mediul de business în legătură cu perspectiva acestui tratat UE – SUA", a spus Antonescu. El a spus că restul întâlnirilor sale din SUA au caracter privat. Iar aceasta vizită pare să fie doar începutul, deși tot Antonescu declara cu un an în urmă cu nu are nevoie de nimeni pentru a ajunge președintele României. Brusc însă, comodul  Antonescu  este interesat să strângă relațiile sale transatlantice, intenționând chiar efectuarea unei vizite oficiale. Pentru suma corectă, firmele specializate de lobby din Washington DC vor putea organiza o asemenea vizită. "Nu am în acest moment un calendar stabilit, sunt lucruri care se pregătesc în timp. Este posibil ori în această toamnă, ori la începutul anului viitor, dar în legătură cu aceasta nu există date concrete", a mai precizat Antonescu în legătură cu această deplasare.

Crin, ză mazăr and ză fazăr of ză PNL, ignorat pe site-ul oficial al reuniunii

Am încercat să aflăm de pe site-ul oficial al TPN ce loc și rol are rezervat președintele PNL  la reuniunea de la Washington DC, dar din păcate nu am găsit nici măcar o referire la Antonescu. Transatlantic Week 2013, cum este numită reuniunea organizată de TPN, reunește, conform datelor oficiale de pe site, politicieni din SUA și UE , pentru a discuta oportunități comerciale între SUA și UE. Transatlantic Week  în Washington este o reuniune oficiala organizată de TPN, tema din 2013 fiind ”Parteneriatul Transatlantic – locuri de muncă și creștere economică”. Singurul discurs postat pe site-ul oficial este cel al lui Michel Barnier, comisar european pentru piața internă Greu de spus ce aport ar putea avea Crin Antonescu la asemenea discuții, dar, conform informațiilor noastre, reuniunea este doar un prilej pentru liderul PNL de a încerca marea cu degetul, după furtuna politică din vara trecută. Atunci, Crin Antonescu s-a manifestat aproape ca un adversar al SUA, identificând în Departamentul de Stat principalul său adversar în în campania electorală pentru prezidențialele din 2014.  
Întrebat anul trecut, la Realitatea TV, de cine s-ar teme mai mult într-o confruntare prezidențială – Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Oprescu –  Crin Antonescu a avut un răspuns surpriză."De Departamentul de Stat al SUA", a spus Antonescu. Anterior, președintele interimar a făcut câteva remarce la adresa trimisului lui Hillary Clinton în România, Philip Gordon, dar și la adresa ambasadorului SUA, Mark Gitenstein. Or, aceste lucruri nu se uită și nici nu prea se iartă în politică, mai ales că Obama a câștigat un nou mandat la Casa Albă și, prin urmare, nu putem vorbi de o schimbare la nivelul administrației americane. Pentru cei care au uitat , reamintim declarațiile făcute în urmă cu un an de Antonescu pe marginea afirmațiilor reprezentanților administrației americane.
 "Ambasadorul SUA este evident părtinitor în această chestiune(n.r. referendumul de demitere a președintelui). Cu asta ne luptăm, dar ne luptăm. Fără  niciun fel de diplomație si ipocrizie, sentimentul meu e următorul. Sigur ca în spatele meu, în sprijinul poziției mele, sunt acești 7,5 milioane de oameni care au votat. În spatele lui Traian Băsescu sunt 900.000 de mii de oameni si probabil ambasadorul SUA în România. Sincer, nu știu cine e mai puternic". ?óÔé¼?¿Cum trimisul special la București al administrației Obama, Philip Gordon, numai ce declarase că ambasadorul lor reprezinta pe deplin statul american, este clar că pentru . Antonescu la Casa Alba sunt inamici ai României cu care trebuia să luptăm.
La un an distanță, Antonescu merge la Washington sperând să fie băgat în seamă de administrația Obama și pentru o vizită oficială. Cu bani mulți poate cumpăra o vizită oficială la Washington, dar nu și binecuvântarea SUA pentru un mandat la Cotroceni. Pentru americani Antonescu nu poate fi niciodată un partener de încredere, iar imaginea de la recepția organizată de Ambasada SUA de 4 iulie, în care însărcinatul cu afaceri Duane C. Butcher a refuzat vizibil să dea mâna cu Antonescu , salutându-l doar pe Ponta, care era în dreapta liderului liberal, a spus chiar mai mult decât era nevoie.

Iulia Nueleanu?óÔé¼?¿

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.