
Crin Antonescu a anunțat că demisionează din funcția de președinte al Sernatului, declarația fiind făcută în plenul Parlamentului, la ședința în care se dezbate validarea noului Guvern Ponta.
"Dragi colegi, eu demisionez din funcția de președinte al Senatului", a anunțat Crin Antonescu în plen.
Anterior acestui mesaj, președintele PNL a spus în plen că are o propunere pentru premierul Victor Ponta: "Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastră vedeți în prezența mea în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Vă spun eu, USL nu mai există. Aveți curaj, ca să ne convingem amândoi, să demisionăm amândoi din funcțiile pe care le-am obținut la USL? Suntem aici, în plenul Parlamentului, e toată lumea, aveți consilierii, presa. Eu demisionez frumos din președinția Senatului, pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastră, din funcția de premier, pe care v-a dat-o USL", a anunțat Antonescu în plenul reunit.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















