
?óÔé¼?¿Chiriaș provizoriu în Palatul Cotroceni, nevolnica paiață George-Crin-Laurențiu Antonescu, tinicheaua poleită pe care curvăsăreala politicii dâmbovițene ne-o prezintă pe post de bijuterie veritabilă, a promis că, în caz că Traian Băsescu va reveni la Cotroceni el, în calitatea sa de cel mai somnoros urmaș al Brătienilor, se va retrage din viața politică. Zis și făcut: prima parte a acestei „ecuații politice” s-a rezolvat prin referendum-ul de duminică. Ceva mai complicată pare a fi însă cea de a doua parte. Atunci, când, în orele târzii ale nopții, devenea din ce în ce mai clar că „poporul” nu dădea prea multe parale pe demolatoarea obsesie USL-istă, interimarul chiriaș de la Cotroceni n-a fost în stare să-și asume, bărbătește, eșecul acestei penibile aventuri politice. În schimb, s-a apucat să behăie precum o capră cotonoagă care, cu cât e mai plină de râie cu atât se ține mai fudulă cu coada pe sus. Astfel, spre miezul nopții, „interimarul”care se pretinde un liberal pur-sânge a aruncat de pe micile ecrane un mesaj plin de un țâfnă naționalistă, pentru care l-ar fi invidiat chiar și „Mărețul Cârmaci” Nicolae Ceaușescu. Ce NATO, ce UE? Hai să fim serioși! „Indiferent care va fi rezultatul final și oficial, nu mai avem niciun motiv să ne îndoim de noi înșine, că suntem o țară pe deplin europeană. (…) ziua de 29 este o pagina mare în istoria României, care a spulberat îndoielile partenerilor europeni. Acestea sunt detalii pe lângă marele mesaj pe care l-a dat poporul: nu mai are ce învăța în materie democratică de la nimeni. Dacă mai existau îndoieli de la partenerii noștri europeni, acestea nu mai sunt. Le mulțumesc celor care prin votul, implicarea lor, au scris o pagină frumoasă, mare, din istoria României”. Adică, altfel spus, „auzi fă, coană Europo, i-a mai lasă-ne în pace cu poveștile tale despre democrație! Noi suntem deștepți și le știm pe toate. Este drept că poporul pe care noi, USL-iștii ne-am dat peste cap să-l asmuțim asupra președintelui ales, nu s-a prea sinchisit de referendumul nostru. Aici acasă avem voie să ne văicărim că oamenii n-au participat la vot. Iar asta în condițiile în care politrucii noștri au furat pe rupte, ba cu urna mobilă, ba cu autocarul „electoral”.
„Ieși afară, javră ordinară!”
Pus în fața acestui eșec usturător, politrucii USL-iști, incapabili să accepte înfrângerea, au început să o dea ba sucită, ba învârtită, și să se ascundă în spatele unor chichițe pseudo-procedurale. Iar pentru a fi și mai convingători, l-au scos de la naftalină până și pe Ion Iliescu. Bătrână și din ce în ce mai zaharisită, hoașca stalinistă s-a trezit vorbind, aiurea în tramvai, despre moralitate. Iar asta o face tocmai el, fosta „Cucuvea de la Cotroceni”, cu memoria ciuruită de moliile propriilor sale ticăloșii: „Traian Băsescu trebuie să-și dea demisia. Dacă nu o face, ar trebui să stea închis la Cotroceni”. Ce vorbești tataie? Așa ai făcut tu după cumplitele Mineriade din anii 90? Sau atunci când s-a aflat cum ai călcat justiția în picioare în mandatul tău dintre anii 2000-2004. Asta ca să nu mai vorbim despre morții Revoluției. Dacă n-ai fi călit în nesimțirea agonisită pe vremea uceniciei bolșevice, tu ești cel care n-ar mai trebui să scoți nasul în lume.
În tot acest timp, Crin pare să fi intrat, brusc, în „silenzio stampa”. Atunci, în primele zile ale lunii iulie, era atât de sigur de reușita loviturii de stat pusă la cale împreună cu manglitorii din Parlament, încât și-a permis să se laude că, în caz de eșec, se va retrage. Apoi, situația internă și internațională s-a cam împuțit iar atunci când victoria asupra lui Băsescu n-a mai fost chiar atât de sigură, s-a orientat rapid și s-a răzgândit. Iar într-o seară, pe când se bălăcea cufundat până-n buze în borhotul digestiv adunat la Antenei 3, a zis clar că nu se mai simte „legat de niciun rămășag”: „N-am făcut o promisiune, că nu datorăm nimănui. Am spus pur și simplu domnului Băsescu că înțeleg că după referendumul acesta nu o să mai fim împreună, ori pleacă dânsul ori plec eu (…) A survenit acum și acest element care dă peste cap orice condiție de competiție electorală, în care domnul Băsescu strigă: fugiți, fugiți de la urne. Evident că nu mai sunt legat de niciun angajament și de niciun rămășag.”
Ce face acum interimarul Crin? Probabil că stă ascuns pe sub paturile de la Cotroceni și așteaptă, nu se știe ce. Deocamdată nu prea sunt semne că ar avea de gând „să se ducă învârtindu-se”. Poate că așteaptă „poporul” în numele căruia se tot laudă că luptă contra tiraniei băsiste. Popor care nu ar fi exclus să vină la poarta palatului și, așa cum a mai făcut-o și altă dată, și să-l îndemne și pe el, drăgăstos și plin de respect: ”Iași afară, javră ordinară!”.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















