
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, nu se dezminte de obiceiurile stângace de a se da în stambă. Venit mai degrabă din „generația UTC”, Zgonea a învățat că poporul poate fi, mai nou, „mințit cu calculatorul” și încearcă să se deghizeze într-un personaj din „generația Facebook”. După ce l-a dat de gol mentorul său politic Viorel Hrebenciuc, în vara anului trecut, că ideea organizării expoziției „Cu Rusia în suflet” i-a aparținut în totalitate, Zgonea nu pare să fie tocmai fericit de relația României cu NATO. În timp ce la Parlament s-a organizat ieri conferința cu tema „Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, Zgonea avea alte preocupări în timpul alocuțiunilor și anume butona telefonul mobil. Mai pe românește „ciripea” pe Twitter mesajul „să nu ai încredere în nimeni” (Trust no one -n.r.). Imediat, după această postare, Zgonea a revenire cu o introspecție și mai adâncă în cugetările sale la conferința despre NATO. Evident, una din Paulo Coehlo, cunoscut pentru romanele sale consumiste, mult admirate de Gigi Becali. „De ce sunt oamenii triști? Este simplu. Ei sunt prizonierii istoriei lor personale. Toți cred că ținta principală în viață este să execuți un plan. Aceștia nu se întreabă niciodată dacă acel plan le aparține sau a fost creat pentru ei de altă persoană. Ei acumulează experiențe, amintiri, lucruri, ideile altora, și este mai mult decât pot face ei față. ?ê?£i de asta își uită visurile”, a scris Zgonea pe Twitter, citându-l pe Coelho. Nu știm dacă Zgonea scrie despre visul NATO pe care nu-l împărtășește sau este o meditație despre conștientizarea poziției sale de țutăr al lui Hrebenciuc și despre dorința de a evada de sub pulpana acestuia. Cert este că în timp ce vorbitorii conferinței discutat despre cei 10 ani ai României sub cupola NATO, Zgonea „ciripea” pe Twitter. De altfel, în secțiunea de comentarii, un tânăr îl întreabă despre probleme curente ale țării. „Poate e timpul să dați dovadă de coloana vertebrală și să anulați taxa pe combustibil, dacă tot e Parlamentul liber de executiv”, i-a scris un cititor de-al său. Întrebat de reporteri ce sunt acele mesaje, el a declarat că este un mijloc de comunicare cu generația mai tânără prin „Twitter” și „Instagram” și că de aceea a postat acele mesaje în timpul conferinței despre NATO.
„Cyber-populism” contagios
De altfel, Zgonea nu este singurul parlamentar care nu-și ia munca în serios și stă mult pe rețele de socializare pentru a-și construi imaginea. O mare parte din aleșii prezenți la ședința solemnă a Parlamentului de marți pentru celebrarea a 10 ani de la aderarea la NATO și-au petrecut acest răstimp pe rețelele de socializare, pe portalurile de știri ori discutând în paralel cu discursurile de la tribună. Una dintre cele mai active prezențe din sală a fost deputatul Elena Udrea. Ea s-a întreținut în primă instanță cu deputatul Clement Neguț, care i-a fost coleg de bancă parlamentară pentru o perioadă îndelungată. În acest timp, Udrea a folosit permanent telefonul mobil și tableta, schimbând ocazional câteva vorbe cu Neguț, dar postând pe o pagină de socializare un articol în care îi ura "La mulți ani!" lui Victor Ponta de 1 aprilie. "Ziua păcălelilor îl definește cel mai bine pe premier", comenta Udrea pe Facebook. Apoi, Udrea l-a fotografiat cu tableta din dotare pe liderul de fațadă al PMP, Eugen Tomac. De altfel, preocupat de telefonul mobil sau tabletă au fost și premierul Victor Ponta, dar și Mircea Geoană, în momentul în care la tribuna Parlamentului vorbea președintele PDL, Vasile Blaga.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















