Home Actualitate Culisele Casei Albe, povestite la Brasov, de un membru al echipei Reagan

Culisele Casei Albe, povestite la Brasov, de un membru al echipei Reagan

DISTRIBUIŢI

Un batranel in costum, dar nu foarte elegant, se plimba de cateva zile pe strazile insorite din Poiana. Nimic din infatisarea lui nu tradeaza faptul ca a avut acces la cele mai vanate secrete de pe planeta. Dupa 1981, in cei patru ani cat a fost secretar adjunct de presa al Casei Albe, Robert Sims a adunat amintiri cat pentru mai multe vieti. S-a aflat de mii de ori in situatii limita. A reprezentat Casa Alba in relatiile cu presa din intreaga lume, ca responsabil cu problemele de politica externa ale Statelor Unite. -Eram doar cativa ofiteri de presa in Casa Alba. Mii de jurnalisti erau avizi de cat mai multe detalii, iar eu aveam un singur numar de telefon, la care raspundeam in continuu cand era nevoie. Au fost crize in care gravitatea evenimentelor internationale m-a tinut zile intregi lipit de telefon-, povesteste Robert Sims. In 1984 s-a despartit de Casa Alba, dar nu si de presa. Sims a devenit presedinte al grupului care editeaza celebra revista -National Geographic-.

La un pas de dezastru in China

A lucrat la Casa Alba intre 1981 si 1984. A fost subordonat al presedintelui Ronald Reagan. Despre cel mai delicat moment din cariera alaturi de presedintele Reagan isi aduce aminte zambind. Timpul a sters tensiunea traita atunci. -In 1983, il insoteam pe presedintele Reagan intr-o vizita foarte delicata, in China. Contextul politic international nu era unul obisnuit. Tinand seama de faptul ca presedintele SUA vizita o tara comunista. Presedintele a tinut un discurs la Universitatea din Shanghai. Ne-am inteles cu autoritatile ca discursul sa fie preluat de televiziune, pentru transmisia in intreaga tara. Cand am aflat ca, de fapt, chinezii cenzurasera partile in care presedintele Reagan condamna anumite practici ale autoritatilor, mi-am dat seama ca situatia e foarte grava. Pana la urma, administratia, pentru a nu produce un incident diplomatic, a trecut episodul sub tacere-, isi aminteste Sims.

Teroristi in Liban

Prima provocare profesionala a aparut cand trupele militare americane au fost trimise de urgenta pentru o actiune in forta in Granada. -Era vorba de salvarea unor studenti in medicina care se aflau intr-o situatie grea. Misiunea militara a devenit subiectul fierbinte al zilei. A trebuit sa muncim saptamani, cot la cot cu oamenii presedintelui. Asa am asigurat fluxul de informatii pentru opinia publica-, povesteste Robert Sims. Situatiile limita n-au incetat sa apara. Opinia publica a -luat foc- dupa ce un inalt demnitar american a fost atacat intr-un club din Berlin. -In 1983, in Liban, teroristii au atacat cu un camion o baza militara a armatei americane. Au murit atunci sute de soldati. Parea ca va izbucni un conflict international de mari proportii-, isi aminteste batranelul ingandurat.

Trucurile presedintelui Reagan

Isi aminteste zambind in coltul gurii de trucurile pe care presedintele Reagan le folosea pentru a scapa cat mai repede de intrebarile ziaristilor. -La iesirea din Casa Alba, pe drumul pana la elicopter, exista un loc ingradit. De acolo, ziaristii puteau pune intrebari presedintelui. Reagan raspundea politicos la cateva intrebari. Cand se satura, facea un semn discret pilotului, sa porneasca elicea. Scena care urma ii umplea pe ziaristi de nervi. Presedintele, cu mana caus la ureche, se prefacea ca nu mai aude intrebarile din cauza zgomotului. Se indrepta cu pasi repezi spre elicopter.-

Presedintele actor

Fostul presedinte al Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan, s-a nascut in Tampico, Ilinois. A studiat economie si sociologie, a jucat in echipa de fotbal a colegiului. Dupa absolvire, Reagan a devenit crainic sportiv de radio. Un simplu examen a fost de ajuns pentru ca viitorul presedinte sa ajunga, in 1937, la Hollywood. In urmatorii 20 de ani, a aparut in nu mai putin de 53 de filme. In 1952, s-a casatorit cu actrita Nancy Davis.

Simpozion in Poiana

In Romania, Robert Sims spune ca a avut oportunitatea de a descoperi presa de dupa Revolutie asa cum nu o cunostea. Fostul secretar adjunct de presa al Casei Albe a fost invitat de autoritatile romane la un seminar organizat pe tema relatiei intre Guvern si presa. La acelasi seminar au fost prezenti ziaristi americani cu o vasta experienta in presa internationala. Seminarul a fost organizat de Ministerul Informatiilor Publice si gazduit in Poiana Brasov de ministrul Vasile Dancu .

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.