Liderii PSD au renunţat să mai propună comisie parlamentară de anchetă a preşedintelui Băsescu. Cu toate că iniţiativa le aparţine. Ieri însă, Mircea Geoană şi social-democraţii au realizat că zero supra orice egal zero şi că, deci, aruncarea în lupta cu administraţia prezidenţială a celui mai dezavuat şi mai complicat mecanism parlamentar, comisia de anchetă, anulează orice intenţie serioasă de atac la Palatul Cotroceni. Pe de altă parte, într-o fandoseală copilărească, PSD afirmă că va susţine un astfel de demers venit din partea altor partide. -Serviţi, serviţi, că tot aruncăm-, zice ardeleanul.
În fine! După îndelungi şedinţe, după antrenamente strategice istovitoare, Partidul Social Democrat a ajuns la concluzia evidentă pe care ziarul -Curentul- o semnalează de ceva vreme (inclusiv în numărul de astăzi). Mandatul preşedintelui Traian Băsescu nu mai poate fi întrerupt iar aruncarea Parlamentului într-o cursă de hăituire e ca şi cum ţi-ai pune singur lanţuri la picioare înainte de a lua startul la maraton. Aşa că, ieri, odată cu apariţia soarelui pe cerul Capitalei s-a făcut lumină şi în sediul PSD, care a hotărât în şedinţa Biroului Permanent Naţional să renunţe la propunerea de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă a preşedintelui Băsescu. -O comisie suplimentară nu şi-ar avea rostul-, a declarat preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană (foto), care a aruncat pisica în curtea altor partide, promiţând că va susţine o astfel de propunere venită din altă parte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















