Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV, i-a acuzat, ieri, pe membrii CNA de partizanat politic, spunând că Narcisa Iorga se lasă folosită de Traian Băsescu, însă, pe de altă parte, a glumit cu membrii Consiliului, invitându-i să semneze adeziuni la partidul lui.
Dan Diaconescu a fost prezent, ieri, la ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), în contextul în care Consiliul a analizat mai multe emisiuni difuzate de OTV în noiembrie, decembrie 2011 și ianuarie 2012, pentru a vedea dacă televiziunea continuă să difuzeze publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), în afara campaniei electorale, fapt interzis de legislația audiovizualului.
„Eu nu sunt membru al PPDD. Nu am nicio funcție în PPDD (…) Conform raportului dumneavoastră, în emisiuni au fost prezenți și alți reprezentanți ai altor partide“, a spus Dan Diaconescu, precizând că el doar dă numele acestui partid. „Nu am nicio legătură directă în acte și nu pot fi invocat într-un asemenea raport în care se vorbește despre câți oameni de la PPDD, câți de la PDL, câți de la PSD au fost în studio (în emisiunile de la OTV, n.r.)“, a spus Dan Diaconescu. El a precizat că în emisiunile de la OTV au fost reprezentate perfect toate partidele românești.
Totodată, Dan Diaconescu le-a spus membrilor CNA că au luat deja o hotărâre de a închide pentru trei ore emisia OTV, fără să țină cont de faptul că decizia Consiliului a fost atacată în instanță.
„Dumneavoastră nu ne acordați prezumția de nevinovăție, văd că trecem la o altă măsură, deși nu s-a soluționat contestația noastră la măsura precedentă, poate că vom câștiga în instanță. Dumneavoastră vorbiți despre măsuri graduale, fără să așteptați deznodământul la măsura anterioară. Asta s-a întâmplat și la măsurile mai vechi. Dacă vorbim de gradualitate, noi am dori să vedem cum se sfârșesc în instanță precedentele“, a precizat Diaconescu.
„Legea este aceasta și noi o respectăm“, i-a răspus Ioan Onisei, vicepreședintele CNA.
„Dar știți că legea este nedreaptă? Ce ne dați înapoi dacă noi câștigăm procesul în cazul deciziei prin care ne-ați oprit trei ore de emisie? Nu pot să iau timpul înapoi“, i-a răspuns Dan Diaconescu.
Pe de altă parte, Narcisa Iorga, un alt membru al CNA, a spus că a constatat că Dan Diaconescu nu cunoaște deloc legea și că o ignoră chiar și în fața Consiliului.
Narcisa Iorga către DD: „Dumneavoastră v-ați îmbogățit datorită muncii redactorilor de la Jurnalul Național, printre care mă aflam și eu“
Dan Diaconescu i-a spus Narcisei Iorga că a fost numită în CNA de Traian Băsescu: „Dumneavoastră îi făceați campanie domnului Băsescu la mine în emisiune, când dumneavoastră erați membru al CNA. Când Traian Băsescu era la mine în emisiune prezent, în campania electorală, membra CNA în funcție făcea parte din staff-ul electoral al domnului Traian Băsescu“.
Întrebat dacă are vreo dovadă, Diaconescu a spus că există imagini, fotografii, telefoane: „Dumneavoastră vorbeați cu regia OTV-ului ce să-l întreb pe Traian Băsescu și ce să nu-l întreb“.
„Mințiți cu o nerușinare … „, i-a răspuns Iorga.
„Dumneavoastră ați lucrat la Jurnalul Național, pentru că eu v-am angajat acolo. Mi-am făcut pomană cu dumneavoastră, altfel nu vă mai angaja nimeni niciodată“, a continuat Dan Diaconescu atacul.
„Am fost angajată la Jurnalul Național din anul 1993, când erați director. Eu am lucrat la Jurnalul Național pe contract de muncă, 14-12-10 ore pe zi, și pot să vă spun că dumneavoastră v-ați îmbogățit datorită muncii redactorilor de la Jurnalul Național, printre care mă aflam și eu“, a spus Iorga.
„Patronul era Dan Voiculescu, nu eram eu, faceți o confuzie gravă. Dacă așa gândiți și în cazul OTV, lucrurile sunt foarte complicate. Era un patron, pe numele său Dan Voiculescu, eu eram managerul său și nu aveam cum să mă îmbogățesc“, i-a spus Diaconescu, adresându-se apoi celorlalți membrii CNA: „Este o evidență clară, chiar am angajat-o, chiar am dus-o la restaurant pe banii mei. Nu regret aceste fapte. Era o ziaristă foarte talentată“.
În finalul „meciului“ cu Iorga, Dan Diaconescu a spus râzând că el bănuiește că Narcisa Iorga va fi în staff-ul său după ce el va câștiga alegerile la președinție.
În final, el i-a mai rugat pe membrii CNA să judece obiectiv cazul OTV și să respecte libertatea de exprimare a jurnaliștilor.
După discuția cu Dan Diaconescu, membrii CNA au decis, însă, să aplice OTV cea mai drastică sancțiune posibilă -înjumătățirea licenței audiovizuale-, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel postul mai poate emite până pe 28 septembrie. Licența audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013, fapt pentru care înjumătățirea perioadei licenței sale face ca televiziunea lui Dan Diaconescu să mai poată emite până pe 28 septembrie 2012, după cum au spus membrii CNA.
Ulterior, dacă dorește ca OTV să mai poată emite, Dan Diaconescu trebuie să ceară CNA prelungirea licenței.
Pe de altă parte, Dan Diaconscu mai deține o televiziune – Direct Digital TV (DDTV).
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















