
Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis "Butoane", a fost arestat preventiv, ieri, pentru 29 de zile, de Tribunalul Giurgiu, pentru constituirea unui grup infracțional și trafic de minori, alte două persoane, un băiat și o fată de 17 ani,
fiind arestate preventiv pentru 19 zile.
Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis Butoane, în vârstă 27 de ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori, iar celelalte două persoane, o fată și un băiat, minori, ambii în vârstă de 17 ani, au fost arestați preventiv de către magistrații Tribunalului Giurgiu.
Potrivit procurorilor DIICOT, magistrații au admis cererea procurorilor de arestare preventivă a celor trei și au dispus arestarea acestora, membri ai grupului infracțional.
Decizia Tribunalului Giurgiu nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.
La ora transmiterii acestei știri, cei trei se află în arestul IPJ Giurgiu.
Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis "Butoane", reținut pentru constituire a unui grup infracțional și trafic de minori a fost adus, vineri dimineață, la sediul DIICOT Giurgiu pentru noi audieri, ulterior fiind prezentat Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit procurorilor, Dan Grecu și alte două persoane, o fată și un băiat, ambii de 17 ani, au fost aduși din arest la sediul DIICOT Giurgiu pentru noi audieri.
Din cercetările anchetatorilor a reieșit că fata racola minore în vederea practicării prostituției, acestea fiind prezentate ulterior lui Dan Grecu.
Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis "Butoane", este acuzat de constituire a unui grup infracțional și trafic de minori, iar joi la locuința acestuia au fost făcute percheziții, fiind găsită una dintre victime – o fată de 15 ani, informa DIICOT.
De altfel, procurorii DIICOT au făcut, joi, cinci percheziții domiciliare în Giurgiu, într-un dosar în care trei persoane sunt puse sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional și trafic de minori. Membrii grupării sunt acuzați că au recrutat mai multe victime minore, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, din județul Giurgiu, pe care le-au constrâns la practicarea prostituției.
Joi seară, Dan Grecu a fost reținut pentru 24 de ore, de către procurorii DIICOT, sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional și trafic de minori.
Totodată, au fost reținuți o fată și un băiat, care ar face parte din gruparea coordonată de Dan Grecu.
Numele lui Octavian Grecu, zis "Butoane", a apărut, în ultima perioadă, în contextul agresiunii comise într-un bar din Giurgiu asupra baschetbalistului american Chauncey Hardy.
Ionuț Tănăsoaia, zis și "Gypsy Gipsanu", tânărul care l-a lovit pe baschetbalistul american, este un apropiat al lui Florin.
Doi dintre fiii lui "Butoane", Florin Grecu, zis "Floricel" și Ștefan Grecu, zis "Căpățână", au fost audiați în acest dosar, ei fiind prezenți în localul în care a fost agresat sportivul american.
Ionuț Tănăsoaia, tânărul care l-a lovit pe baschetbalistul american, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, mandatul fiind emis de Tribunalul Giurgiu, sub acuzațiile de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice.
Dan Focsaneanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















