Home Actualitate Dan Voiculescu vrea să amâne deznodământul în dosarul șantajului de la Antene

Dan Voiculescu vrea să amâne deznodământul în dosarul șantajului de la Antene

DISTRIBUIŢI

Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, dar și fiica acestuia Camelia încearcă prin toate mijloacele să încetinească judecarea dosarului de șantaj împotriva RCS-RDS, care a ajuns ieri la al treilea termen de judecată în care s-au discutat doar chestiuni procedurale, fără să fie analizate probe sau să aibă loc audieri de martori. Avocatul Cameliei Voiculescu a cerut magistraților Curții de Apel București eliberarea unor copii după CD-urile depuse la dosar de procurorii DNA, care conțin interceptările convorbirilor telefonice ale inculpaților din dosar, Dan Voiculescu, fiica sa Camelia și directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu. Solicitarea a generat opoziția procurorului de ședință al DNA, care a cerut respingerea acesteia, întrucât toți inculpații au avut posibilitatea să le audieze la sediul DNA, dar au refuzat. Judecătorii CAB urmează să decidă dacă permit eliberarea copiilor peste o săptămână. Pe de altă parte, avocații companiei de telecomunicații au arătat instanței că nu vor să se constituie parte civilă în acest proces, depunând o declarație notarială care atestă acest lucru. În schimb, RDS-RCS pregătește represalii pe măsura șantajului.”Vom deschide un proces civil după terminarea procesului penal. Nu vrem să tergiversăm dosarul cu soluționarea laturii civile” a declarat  reprezentantul companiei.
Potrivit rechizitoriului, între 16 aprilie și 21 mai 2013, în calitate de director general al S.C. ANTENA TV GROUP S.A., George Sorin Alexandrescu a exercitat în mod repetat și gradual acte de constrângere asupra unui acționar al unei societăți comerciale (parte vătămată) amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.
În mod concret, George Sorin Alexandrescu a exercitat acte de amenințare cu publicarea, prin intermediul entităților media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de partea vătămată, în situația în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparținând SC Antena Group SA la un preț dorit de inculpat. Semnarea contractului în condițiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva societății pe care o reprezenta partea vătămată și a persoanelor din conducerea acelei societăți.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.