Puscasul marin Christopher R. Vangoethem a fost gasit nevinovat in legatura cu moartea muzicianului roman Teo Peter, in decembrie 2004. Juriul Curtii Martiale din Virginia a stabilit, marti seara, ca acesta va primi o scrisoare de mustrare, fiind achitat si in cazul acuzatiei de adulter. Ieri, fiul lui Teo Peter a declarat ca va deschide un proces in Statele Unite ale Americii, cu ajutorul financiar al guvernului.
-Instantele militare americane n-au vazut ce au vazut 22 milioane de romani, iar ca sef al statului voi cere sa nu ne contrazica-, a declarat presedintele Traian Basescu. Acesta sustine ca decizia justitiei americane in cazul Teo Peter poate fi interpretata si ca un gest de dispret, adaugand ca a inceput un demers diplomatic in acest caz. Si premierul Tariceanu a calificat ca surprinzatoare si -cel putin bizara- decizia, precizand ca statul roman va asigura sprijin rudelor lui Peter, in cazul unui proces impotriva militarului.
Teo Peter jr. a acceptat, ieri, oferta guvernului, aratandu-se foarte dezamagit de sentinta: -A fost un viciu de procedura sau, in orice caz, o greseala. Nu au fost audiati nici procurorii romani, nici soferul care era martor-cheie. Este rusinos si dezamagitor. Romanii nu mai conteaza in lume. Pana la urma, aici nu mai este vorba doar de tatal meu, ci de tot poporul roman-.
Christopher R. Vangoethem fusese acuzat de omor prin imprudenta, adulter, fals in declaratii oficiale si obstructionarea actului de justitie dupa ce a provocat, pe 4 decembrie 2004, accidentul rutier soldat cu moartea producatorului si basistului trupei Compact, Teofil Peter. Juriul Curtii Martiale l-a achitat, marti seara, de acuzatiile de ucidere din culpa si adulter si a recomandat ca militarul sa primeasca doar o scrisoare de mustrare.
Instantele americane au considerat ca el se face vinovat doar de declaratii oficiale false in fata anchetatorilor si de obstructionarea justitiei, urmand sa decida asupra acceptarii sau modificarii recomandarilor facute de jurati privind pedeapsa finala.
Potrivit juristilor romani, sentinta de achitare a lui Vangoethem nu poate fi atacata nici macar de catre procurorii militari, dat fiind ca a fost data de Curtea Martiala Americana. Romania si-a pierdut dreptul de a judeca militari americani care au savarsit fapte penale pe teritoriul tarii noastre odata cu ratificarea unui tratat in acest sens, in urma cu patru ani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















