
Foamea de bani e egalată, la unii demnitari, doar de setea lor de putere. Egiptul e doar un caz în speță. Unul instructiv în privința distrugerii statului de drept…
Vă mai amintiți de Adrian Severin? E demnitarul PSD-ist care a mușcat în vara anului 2010 nada de „100.000 de euro” întinsă de ziariști britanici de la Sunday Times și a căzut în capcana afacerii numite „Legi contra bani gheață.”
E omul care, deși ditai ex-ministru de externe al României într-un guvern PSD-ist a acceptat, ca europarlamentar, potrivit probelor prezentate de ziariștii britanici, să fie mituit spre a schimba legea în Parlamentul European. Dar spre deosebire de alți doi eurodeputați, între care slovenul Zoran Thaler, Severin a refuzat să-și asume rușinea și să demisioneze.
Unul din colegii săi de suferințe, austriacul Ernst Strasser, un ex-ministru de interne care n-a rezistat nici el momelii unei virtuale băgări a mâinii în sac e, de azi, pe banca acuzării. Süddeutsche Zeitung semnalează în ediția sa de luni debutul audierilor judiciare intentate la Viena fostului eurodeputat austriac.
E vorba de o premieră judiciară. Una, potrivit ziarului german, de natură să deschidă un nou capitol în istoria jurisprudenței. Fiindcă verdictul în acest proces va stabili în ce măsură e posibilă condamnarea (pentru corupție) a unor politicieni influenți „în baza unor investigații sub acoperire”.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















