
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a precizat, ieri, că cei doi foști procurori, Ciprian Nastasiu și Angela Ciurea, servesc unui interes partizan, fapt confirmat de modul în care cei doi au tratat situația, respectiv au adus în dezbatere publică fapte care s-ar fi petrecut acum doi ani, între timp ei fiind excluși din magistratură. Cei doi foști procurori DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu, care exact cu numai cåteva zile înainte de alegeri au ieșit la rampă cu diverse informații ce fac parte din dosare încă nefinalizate în instanță, au intrat în vizorul instituției unde au activat. Astfel, Direcția a comunicat ieri presei faptul că va cere Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze toate declarațiile celor doi.
De asemenea, instituția a precizat că recentele afirmații ale foștilor anchetatori total lipsite de suport sunt făcute fie într-un context politic, inacceptabil statutului de magistrat procuror, fie în încercarea de a pleda împotriva revocării din funcție. La momentul invocat, nici fostul procuror Ciprian Nastasiu și nici fostul procuror-șef adjunct Angela Ciurea nu au acuzat nicio intervenție și nicio presiune asupra lor în activitatea de urmărire penală, deși legea le conferea posibilitatea de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii. Referitor la afirmațiile cu privire la date din dosarul privatizărilor strategice, făcute de Angela Ciurea, DIICOT menționează că aceasta nu era desemnată să efectueze urmărirea penală în cauză, și prezentarea unor date dintr-un dosar penal aflat în curs de soluționare denotă ignorarea prevederilor legale și un interes neprofesional în legătură cu acest dosar. Acest fapt este susținut și de Parchetul General, care a precizat ieri că Angela Ciurea nu a fost niciodată procuror de cauză în dosarul privatizărilor strategice, ea fiind doar procuror de ședință. Diferența între procurorul care instrumentează cauza și unul care este procuror de ședință este una de fond, cel din urmă avånd posibilitatea numai în instanță să discute pe procedură fără a fi implicat în actele de urmărire penală.
Denigrarea relațiilor dintre DIICOT și SRI
DIICOT a mai precizat că la fel de gravă este și încercarea de a denigra relațiile instituționale deosebit de bune existente între DIICOT și SRI, prin declarații neconforme realității cu privire la modalitatea de lucru cu această instituție în cadrul dosarelor penale de criminalitate organizată. Astfel, deși Nastasiu a afirmat că în dosarul respectiv nu a existat colaborare cu Serviciul Romån de Informații, din verificări rezultă că în dosarul respectiv s-au primit în total 423 de note, din care 143 de note în perioada 6.06.2008 -1.07.2008. De asemenea, și Parchetul General a precizat că se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale cu privire la conduita persoanelor care aveau calitatea de organe de urmărire penală la momentul la care ar fi fost săvårșite aceste fapte și care, deși le-au cunoscut, nu s-au sesizat din oficiu, conform dispozițiilor imperative ale Codului de procedură penală, precum și cu privire la divulgarea unor informații care nu erau destinate publicității de către persoane (n.r. Ciprian Nastasiu și Angela Ciurea) care le-au cunoscut în virtutea funcțiilor pe care le-au deținut. Totodată, Parchetul de pe långă Înalta Curte a precizat că se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale cu privire la împrejurările în care o parte din suma pretins a fi plătită cu titlul de răscumpărare pentru eliberarea unor cetățeni romåni (n.r. – jurnaliștii romåni răpiți în Irak) ar fi fost însușită de reprezentanții instituțiilor implicate în acest demers.
Kovesi cere apărarea reputației, CSM o anchetează
Pe de altă parte, procurorul general al Romåniei, Laura Kovesi, a cerut ieri CSM apărarea reputației cu privire la afirmațiile Angelei Ciurea, care a declarat că a fost supusă unor presiuni venite din partea procurorului general, dar și din partea procurorului-șef al DIICOT, Codruț Olaru, privind dosarul privatizărilor strategice. CSM a precizat că de fapt va analiza dacă într-adevăr cei doi foști procurori Nastasiu și Ciurea au avut de suferit de pe urma șefilor din Parchet.
Ciprian Nastasiu a fost revocat din funcția de adjunct al șefului DIICOT, el întorcåndu-se la Parchetul din Timișoara de unde provenea, în urma scandalului fugii lui Omar Hayssam. Ulterior, Nastasiu și-a dat demisia din magistratură, după ce Kovesi a fost într-o vizită la Parchetul Curții de Apel Timișoara, unde procurorul nu era prezent. Acum, anchetatorul este avocat în Baroul București.
În ceea ce o privește pe Angela Ciurea, aceasta a fost recent exclusă din magistratură pentru că s-a întålnit cu inculpatul Stamen Stanchev la Nisa, ea fiind procurorul de ședință care a cerut ridicarea interdicțiilor de a părăsi țara de către acest acuzat. Cheltuielile și cazarea la Nisa nu ar fi fost plătite de Ciurea, ea plecånd la bordul unui avion împreună cu avocatul lui Stanchev, susțin surse judiciare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















