Odată întraţi în rândul membrilor cu drepturi depline ale Uniunii Europene, confraţii noştri dau impresia că au de gând să ne ajute să ne recuperăm -odraslele- şi să continuăm popularea penitenciarelor din România, oricum supraaglomerate. Începând cu această săptămână, statul român va aduce în ţară alte şase persoane condamnate acasă sau pe teritoriul uniunii la efectuare unor pedepse cu închisoarea, după ce prin intermediul Biroului Naţional Interpol (BNI) – structură specializată a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din MAI – au fost date în urmărire internaţională 1.683 de persoane (cetăţeni români şi străini), şi au fost aduse în România 317 persoane, pe numele cărora instanţele emiseseră mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiuni în ţara de origine. Între ţările din care au fost preluate persoanele extrădate, locul fruntaş în ocupă Italia, cu 121 de persoane, urmată de Spania (68 de persoane), Germania (25 de persoane), Ungaria (28), Austria (16), Grecia (10). Potrivit unor date oficiale, la cele 317 persoane deja extrădate se mai adaugă alte 469 care, în baza informărilor transmise de autorităţile române au fost localizate în străinătate şi arestate în vederea extrădării în România. Mai mult, în aceeaşi perioadă au fost transferaţi 86 de români care au comis infracţiuni în străinătate, în vederea continuării pedepsei cu închisoarea în România. Totodată, în 2006, lucrătorii BNI au extrădat 21 de cetăţeni străini, pentru continuarea executării pedepselor date de instanţele din România. Rămâne de văzut dacă autorităţile din România se vor folosi de relaţiile sus-puse ale Uniunii Europene şi va reuşi să aducă în ţară şi să tragă la răspundere şi infractori de renume, cum ar fi Gregorian Bivolaru, Severin Tcaciuc sau Omar Hayssam.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















