Societatea Timișoara va oferi premiul „Secera și ciocanul“ omului de afaceri Dinu Patriciu întrucât, în viziunea membrilor societății, „Dinu Patriciu este principalul obstacol în coalizarea forțelor de dreapta“, potrivit Mediafax.
Președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că printre cei nominalizați la premiul „Secera și ciocanul“, acordat anual de Societatea Timișoara pentru „conservarea și susținerea sistemului și structurilor (neo)comuniste în România“, s-au aflat președintele PNL, Crin Antonescu – pentru că a aprobat susținerea lui Mircea Geoană în turul al doilea al alegerilor prezidențiale -, Consiliul Local Târgu Mureș – pentru că a decis ridicarea unei statui a generalului Ștefan Gușă -, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase – deoarece legea lustrației nu a fost aprobată de Parlament -, și procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, care a „obstrucționat“ demersul revoluționarului Teodor Mărieș (președintele Asociației „21 Decembrie“), ce a făcut greva foamei în semn de protest față de refuzul autorităților de a da publicității dosarul Revoluției.
„A fost un vot strâns și s-a hotărât ca Dinu Patriciu să primească acest premiu“, a declarat președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea.
Potrivit vicepreședintelui Societății Timișoara, scriitorul Daniel Vighi, premiul este oferit lui Dinu Patriciu deoarece „este obstacolul principal în coalizarea forțelor de dreapta“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















