Bodyguarzii români de la discotecile și cluburile din Madrid au devenit spaima tinerilor petrecăreți, fiind cunoscuți sub denumirea de "rupe-coaste" sau "distrugătorii de oase". Românii fac parte din clanul lui Ivan, un tânăr bulgar pe nume Rafi Venian care deține o firmă particulară de pază și protecție, potrivit Minuto Digital. Patronul firmei de protecție, în vârstă de 35 de ani, este căutat în toată Spania pentru a da socoteală, după ce timp de 10 ani a băgat spaima în tinerii spanioli cu portarii săi. Printre cei care lucrează pentru Ivan se numără români, ucraineni, dar și polonezi, care au o singură regulă: de fiecare dată când lovesc, rup și o coastă. În plus, membrii clanului nu se droghează și nu consumă băuturi alcoolice. Autoritățile spaniole încearcă să ia măsuri împotriva clanului mafioților bulgari și români, după ce trei bodyguarzi au omorât în bătaie un tânăr de 18 ani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















