
Ciuhodaru și șeful său de la UMF Iași, în vizorul procurorilor anticorupție Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ Iași a primit, ieri, „vizita“ procurorilor DNA care au ridicat mai mulți saci de documente pentru a face verificări în legătură cu 23 de proiecte cu fonduri europene derulate de universitatea ieșeană. Aceste descinderi ale procurorilor DNA au loc după ce instituția a primit o serie de sesizări în care UMF Iași era acuzată că ar fi trucat mai multe licitații publice în cadrul acestor proiecte.
„S-au făcut descinderi pentru identificarea și ridicarea unor documente legate de unele licitații privind fondurile europene, despre care există informații că au fost trucate“, a declarat pentru presa locală purtătorul de cuvånt al Serviciului Teritorial al Direcției Naționale Anticorupție, Luminița Merișescu.
Conducerea Universității susține că în urmă cu o lună procurorii au mai primit o serie de documente, ieri fiindu-le furnizate și altele. „Există sesizări la DNA cu privire la derularea proiectelor europene ale UMF. Acum vreo lună ni s-au solicitat niște documente legate de proiectele europene. S-au prezentat atunci, au luat acele documente, după care au solicitat alte documente care au fost preluate astăzi. Nu știu cine a făcut sesizarea, nu știu absolut nimic în ceea ce privește ancheta, nu știu nici când a fost făcută această sesizare. Nu se împiedică derularea proiectelor. Proiectele vor fi supravegheate până în 2021, deci până atunci putem să ne așteptăm oricând la astfel de evenimente“, a afirmat prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iași. Conform site-ului instituției, UMF Iași derulează în acest moment proiecte cu fonduri europene printre care se numără cele privind bursele doctorale și postdoctorale, platforma de e-learning, privind adaptarea învățământului medical dentar la nevoile pieței muncii sau pregătirea practică pentru integrarea pe piața muncii a studenților specializați în medicină dentară.
Jonglerii cu banii UE
Ziarul „Curentul“ a semnalat încă de săptămâna trecută nereguli vizavi de jongleriile cu fonduri europene pe care le fac deputatul PC, Tudor Ciuhodaru, și rectorul UMF Iași, Vasile Astărăstoae. Atunci arătam că parlamentarul are cel puțin trei salarii și că nu poate fi prezent fizic pentru a-și îndeplini îndatoririle legate de toate aceste trei slujbe. Remunerația acestuia în fiecare lună pentru bursa postdoctorală POSDRU este de circa 1.000 de euro (4.100 de lei). Ciuhodaru este bursier în cadrul proiectului de burse postdoctorale cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu titlul „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“. Când a fost întrebat despre cum poate să presteze 40 de ore săptămânal în Universitate, așa cum prevede contractul, pentru acest proiect (ceea ce se traduce într-o medie de 8 ore pe zi – n.r.) în condițiile în care este prezent și la Parlament la București, și la Spitalul de Urgență, acesta ne-a dat un răspuns năucitor: „Activitatea de la spital poate fi inclusă în aceste 40 de ore de studiu săptămânal pentru bursa postdoctorală pentru că ăsta e obiectul muncii mele de medic la «Sf. Ioan». Se poate face acest lucru și asta fac“. Astfel s-a justificat Tudor Ciuhodaru, nefiind deloc neliniștit de faptul că încalcă cu bună știință un contract încheiat cu Universitatea de Medicină, contract finanțat din fonduri europene. Să vedem dacă explicațiile acestea vor fi suficiente și pentru procurorii anticorupție care au intrat pe firul contractelor cu fonduri europene de la UMF Iași.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















