Procurorii anticorupție au instituit sechestru asigurator asupra unui apartament din Baia Mare ce aparține fostului ministru al agriculturii Decebal Traian Remeș, după cum au declarat ieri pentru Mediafax surse judiciare. Apartamentul cu pricina ar valora aproximativ 60.000 de euro și reprezintă un fel de asigurare ca, în cazul în care se demonstrează că s-au luat 15.000 de euro mită, anchetatorii să aibă de unde acoperi prejudiciul, potrivit legii. Dacă instanța stabilește că Remeș a primit cei 15.000 de euro mită, atunci apartamentul va fi scos la vânzare, iar valoarea mitei ar fi confiscată de stat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















