
Mafia cărnii a făcut profituri de zeci de milioane de euro, profitând de oameni ai străzii și bolnavi de SIDA și TBC. Potrivit procurorilor DNA, capii rețelei, unii dintre ei milionari din top 300, au racolat din spitale oameni bolnavi și fără școală, pe numele cărora au creat firme fantomă. În timp ce „prinții” evazioniști câștigau milioane de euro, înșelând statul, „cerșetorii” erau răsplătiți cu câteva sute de lei.
De exemplu, un salahor cu 10 clase, care a fost racolat din Spitalul TBC Florești, județul Prahova, unde se trata de SIDA. Bărbatul ar fi primit propunerea de a face bani frumoși, a fost la un birou notarial, a semnat, apoi a fost chemat la bancă pentru specimen de semnătură, iar în schimbul acestei afaceri a primit haine!
Un alt exemplu este cel al unui bărbat cu 8 clase, de meserie sudor, racolat tot din spitalul din Florești. Însă, pentru această colaborare, el a primit 500 de lei.
Procurorii dau un al treila exemplu. Un bărbat care lucra într-o parcare din București a fost abordat de un individ care i-a propus să facă „bani frumoși”, dacă înființează o firmă. Din nou, aceeași procedură ca la primul exemplu, iar în schimb a primit suma de 500 de lei. ?ê?£i acest bărbat era bolnav de TBC.
În acest dosar, procurorii DNA cer arestarea în lipsă a milionarului Iustin Paraschiv, implicat în scandalul cărnii de pui contaminată. Prahoveanul, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că ar fi înșelat statul în dosarul de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro și nu a fost găsit până acum, pentru a fi audiat. Este doar unul dintre marii afaceriști implicați în scandal. Însă, printr-un comunicat de presă evaziv, afaceristul susține că nu a părăsit țara.
Cine minte: Selgros sau ANSVSA?
Pe lângă toate acestea, apar și declarații contradictorii în cazul cărnii de pui infestate, retrase de la vânzare. Reprezentanții Selgros susțin că au anunțat inspectorii sanitari când au primit lotul de carne de pui cu probleme, luna trecută, pentru că sunt obligați prin lege. Ieri, însă, șeful ANSVSA spunea că nu știe despre nicio sesizare din partea companiei și că ancheta a pornit de la informațiile apărute în rechizitoriul procurorilor, care anchetează dosarul evaziunii fiscale de 50 de milioane de euro.
36 de tone de carne de pui au fost retrase din magazine, din nouă județe și din Capitală. Pachetele ar conține șoareci și excremente de rozătoare, susțin inspectorii sanitar-veterinari. Carnea, provenită de la Avicola Călărași, a fost distribuită la mai multe magazine din rețeaua Selgros, afirmă anchetatorii. Dezvăluirile au apărut ca urmare a investigației DNA care viza evaziunea fiscală de 50 de milioane de euro, un dosar în care sunt implicați, printre alții, un parlamentar și un procuror-șef.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















