
Guvernul și Parlamentul au termen până marți pentru a comunica procurorilor Direcției Naționale Anticorupție documente referitoare la la emiterea în anul 2013 a unei ordonanțe de urgență privind funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. Anchetatorii verifică modul în care a fost retras de la Senat un proiect de lege privind ASF, adoptat de Guvern sub forma unei ordonanțe de urgență,, formulând săptămâna trecută, potrivit noii legi penale, adrese către cele două instituții. Prin ordonanță de urgență, Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și a impus o serie de criterii profesionale, prin care s-ar fi urmărit protejarea intereselor firmei de asigurări Carpatica. Detalii despre această ordonanță de urgență apar în referatul prin care DNA a solicitat instanței arestarea omului de afaceri Ilie Carabulea și a lui Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul de conducere al ASF. Anchetatorii susțin că Mîrzac avea ca obiectiv crearea unui pol de influență și ocuparea funcției de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, situație în care ar fi protejat mai bine interesele companiei de asigurări Carpatica Asig SA, controlată de Ilie Carabulea. Mîrzac și-ar fi folosit influența politică, în cercul de putere al fostului ministru al finanțelor Daniel Chițoiu, pentru a promova o ordonanță de urgență în Guvern, care avea ca obiectiv introducerea în legea de organizare a ASF a unor incompatibilități, astfel încât să-l determine pe Daniel Tudor să demisioneze din funcția de vicepreședinte al ASF. DNA susține că Marian Mîrzac și-a folosit influența politică pentru a retrage de la Senat un proiect de lege cu privire la ASF, pentru ca actul normativ să fie adoptat ca ordonanță de urgență. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zonea a declarat ieri că a fost mandatat de Biroul Permanent să discute cu procurorul general și ministrul Justiției în legătură cu solicitarea DNA. ”Este pentru prima dată după foarte mulți ani când procurorul general nu corespondează cu Camera Deputaților, ci printr-un procuror subordonat, și se cere imperativ un document și se atenționează că, dacă nu-l trimitem până mâine la ora 12.00, vin ei să-l ia. Acest mod de comunicare nu este corespunzător cu democrația și statul de drept", a declarat Zgonea,
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















