
O doctoriță din Focșani aflată sub influența alcoolului și a unor substanțe halucinogene la volan a rănit un polițist care o oprise pentru control și a gonit apoi mai bine de 60 de kilometri pe contrasens, pe autostrada A3, cu farurile stinse, și numai o minune a făcut să nu fie implicată în nici un accident . Femeia în vârstă de 45 de ani a fost oprită de abia la Otopeni, iar la audieri a declarat că era urmărită de ”mafia rusească”. Procurorii au reținut-o pentru 24 de ore și au solicitat arestarea ei preventivă pentru 29 de zile.
O șoferiță a fost oprită de un echipaj al Poliției Rutiere, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.40, chiar în fața sediului Poliției Municipale din Ploiești, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino. În momentul în care polițistul a băgat mâna pe geamul mașinii pentru a lua actele pentru verificare, femeia aflată la volan a demarat, prinzându-i mâna agentului, care a fost nevoit să se urce pe capotă și a fost purtat mai bine de o sută de metri. Polițistul a reușit să-și elibereze mâna s-a aruncat de pe mașină, lovindu-se pe toată partea dreaptă a corpului. El a fost transportat la spital, dar medicii care l-au consultat au stabilit că suferit doar răni ușoare și nu a fost necesară internarea sa. Între timp, un alt echipaj a pornit în urmărirea autoturismului, oprind-ul pe o stradă din oraș. Femeia de la volan a refuzat să iasă din mașină, pretinzând că se simte rău, iar la un moment dat a reușit să pornească mașina și fugă chiar de sub nasul polițiștilor. Cu oamenii legii pe urmele sale, femeia a gonit până în dreptul comunei Bărcănești, unde a intrat pe Autostrada A3, Ploiești-București, conducând pe contrasens și cu farurile stinse. Mai bine de 60 de kilometri a alergat în acest fel, cu o viteză de aproximativ 190 de kilometri la oră, până ce a fost blocată în zona de nord a Capitalei, în Otopeni. Aici a refuzat din nou să iasă din mașină, iar polițiștii au fost nevoiți să folosească spray-ul lacrimogen, pentru a o scoate, încătușând-o cu greu pentru că se zbătea puternic. ?ê?£oferița năbădăioasă a fost dusă la audieri, anchetatorii stabilind că aceasta se afla sub influența alcoolului și a unor medicamente psihotrope. Femeia are 45 de ani, este medic de familie în Focșani și a mai fost cercetată pentru conducere sub influența substanțelor psihotrope, de către polițiștii din Vrancea, procurorii dispunând neînceperea urmăririi penale în acest caz. ?ê?£oferița năbădăioasă a refuzat inițial recoltarea de probe biologice și le-a spus polițiștilor că fugea pentru că era urmărită de mafia rusească. Medicul este cercetat atât pentru infracțiuni rutiere cât și pentru ultraj.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















