Home Actualitate Doctorul Burnei poate opera în orice spital din România

Doctorul Burnei poate opera în orice spital din România

DISTRIBUIŢI

Tribunalul București a decis vineri că medicul ortoped Gheorghe Burnei, trimis în judecată pentru că ar fi primit mită de la pacienți, poate profesa din nou în spitalele publice, inclusiv la Spitalul „Marie Curie”. Judecătorii au modificat condițiile controlului judiciar: „Constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul Burnei Gheorghe. Admite cererea de modificare și în consecință înlătură interdicția impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe de Copii ‘Marie Curie’ sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, se arată în decizia tribunalului care poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel.

În sala de judecată, profesorul Burnei a declarat: „Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am făcut nimănui rău. Eu începeam serviciul la șase și jumătate, deși trebuia să fiu acolo la opt, și terminăm la 12 noaptea. Nu am fost de acord cu nimeni de pe lista pe care o aveți să-mi dea ceva. Nu pentru asta făceam actul medical, pentru că puteam să îl fac la privat și eram mult mai avantajat. Eu am rămas să desfășor actul medical în țara în care m-am născut, pentru că voiam să îi ajut pe ei. Vă rog să îmi dați dreptul să îi ajut în continuare”, le-a solicitat doctorul judecătorilor.

Citește și Judecător: nu sunt dovedite acuzațiile împotriva profesorului Burnei pentru infracțiuni contra vieții și integrității corporale

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.