
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul instanței supreme au început urmărirea penală împotriva a doi martori din procesul lui Gigi Becali, după ce și-au schimbat depozițiile în fața magistraților, care îl judecă pe finanțatorul Stelei pentru sechestrare de persoane. Surse judiciare au declarat, ieri, că martorii Ștefan Mărgean și Cristian Stan sunt învinuiți de favorizarea infractorului, respectiv a lui Gigi Becali, după ce și-au schimbat la proces mărturiile date în fața procurorilor în cadrul anchetei privind implicarea finanțatorului echipei Steaua în sechestrarea unor persoane. În 4 mai, judecătorii instanței supreme au decis rearestarea uneia dintre gărzile lui Gigi Becali, implicată în sechestrarea hoților mașinii, întrucåt ar fi încercat „zădărnicirea aflării adevărului“, vorbind cu una dintre victimele sale pe care a încercat s-o convingă să-și schimbe depoziția dată în fața procurorilor, în faza de urmărire penală.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















