Trei bărbați din Romånia și Franța au ocupat ilegal o casă evaluată la trei milioane de lire sterline, aflată pe cea mai scumpă stradă din Marea Britanie, la doar cåteva sute de metri de locuințele regale și ale unor multimiliardari. Cei trei au locuit în casa de pe Bishops Avenue din cartierul Hampstead, în nordul Londrei, în ultimele două luni, relatează „The Telegraph“. Bărbații au declarat că sunt ocupanți ilegali „buni“, reparånd casa stricată. Astfel, ei au refăcut tavanul și sistemul electric, au reușit să dea drumul la apă curentă în casa cu trei etaje și opt dormitoare, pentru care nu plătesc chirie. De asemenea, au reușit să repare două băi și au scos toate gunoaiele din casă în curte. Cele trei dormitoare în care dorm nu sunt mobilate, cu excepția a trei paturi de cåte o persoană și un laptop. Bărbații au spus că lucrează în domeniul grădinăritului și construcțiilor și au reparat vila în timpul liber. Potrivit romånului Călin Ciufudean, de 32 de ani, proprietarii știu că locuiesc în casă și s-a înființat o companie, Prep Ltd, oferindu-le acestora servicii de management al proprietății. Locuința aparține unui cuplu nigerian, care a achiziționat-o acum opt ani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















