Home Actualitate Doi studenți nigerieni, expulzați din România

Doi studenți nigerieni, expulzați din România

DISTRIBUIŢI

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfășurat, în seara zilei de 16 martie a.c., o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, ocazie cu care au fost depistați, cu ședere ilegală, doi cetățeni din Nigeria, veniți în România în scop de studii.

Astfel, în baza unor informații, polițiștii de la Imigrări s-au deplasat cu operativitate în sectorul 1 al capitalei unde au observat un bărbat ale cărui semnalmente corespundeau cu ale uneia dintre persoanele despre care aveau informații că se află ilegal pe teritoriul României.

Întrucât cetățeanul străin nu avea documente de identitate asupra sa, a fost condus la sediul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București în vederea stabilirii identității și efectuării verificărilor suplimentare.

Polițiștii au identificat cetățeanul străin și au constatat că acesta a avut drept de ședere pe teritoriul României care a expirat în anul 2015, ocazie cu care i-a fost emisă o decizie de returnare, prin care a fost obligat să părăsească teritoriul țării noastre în termen de 15 zile.

Întrucât nu a respectat măsura dispusă anterior, cetățeanul nigerian va fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României. Până la punerea în executare a măsurii îndepărtării, acesta a fost luat în custodie publică și cazat într-un Centru de Cazare al Străinilor luați în Custodie Publică.

În cadrul aceleiași activități, a fost depistat, cu ședere ilegală, un alt cetățean nigerian care avea dreptul de ședere expirat. Polițiștii i-au emis acestuia o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul tării noastre în cel mult 15 zile.

Totodată, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de un an.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.