Procurorii Curţii Supreme au extins după mai multe audieri, cercetările în dosarul privatizărilor faţă de Stamen Stanchev şi Mihai Donciu, pentru fapte referitoare la transmiterea de date şi documente confidenţiale cu privire la industria naţională de apărare. Unul dintre martorii audiaţi în dosar a fost turcul Mustafa Oral, care a recunoscut anchetatorilor faptele de care este acuzat. Liviu Luca, -căindu-se- şi el de faptele sale a ţinut să precizeze anchetatorilor la audieri, că Stamen Stanchev i-a spus că -ar avea trecere- la ministrul Şereş-. Şi Roxana Iacob, şefa cabinetului ministrului economiei a fost audiată, aceasta confirmând relaţia apropiată dintre Stanchev şi Şereş. Iar Vadim Benyatov Don a primit ultimul cap de acuzare, anume subminarea economiei naţionale, datorită contractelor încheiate de Nuclearelectrica cu grupul Marco.
Anchetatorii au decis după mai multe audieri, să extindă cercetările în dosarul privatizărilor faţă de Stamen Stanchev şi Mihai Donciu, pentru fapte referitoare la transmiterea de date şi documente confidenţiale cu privire la industria naţională de apărare. Pentru acest motiv, în 5 ianuarie 2007 a fost audiat Aurel Cazacu, director general al Direcţiei generale în industria de apărare din MEC care a oferit date despre privatizarea SC Romaero SA (n.r.-societate care face parte din nomenclatorul industriei pentru apărare) şi SC Avioane Craiova. Aceste noi informaţii vor fi folosite de procurori pentru prelungirea măsurii arestării preventive în dosarul privatizărilor. De asemenea, în calitate de martor a fost audiat şi Dan Ionel Vulcan, director general al SC Romaero SA, care a declarat că această societate a fost numită Centrul naţional de întreţinere a aeronavelor C 130 Hercules aflate în dotarea Statului Major al Forţelor Aeriene, coordonat de compania Nooskeed Martin din Statele Unite. Ionel Vulcan le-a mai spus procurorilor că raportul de evaluare a SC Romaero SA a fost clasificat ca secret de serviciu. Cu privire la acest aspect, procurorii au depus la dosar şi o convorbire telefonică dintre Stanchev şi Dorinel Mucea, când bulgarul îi comunică lui Mucea că a avut o întâlnire cu ministrul şi că -trebuie să stăm de vorbă împreună şi să vedem… cred că o să te facem preşedintele comisiei-. Iar într-o altă convorbire cu o persoană necunoscută, Stanchev afirmă că are nişte documente strict confidenţiale, iar potrivit procurorilor acest lucru ar fi însemnat că bulgarul ştia că are de a face cu informaţii secrete.
Mustafa Oral, -căsuţă poştală-
Deşi apărut pe lista învinuiţilor în acest dosar încă de la începutul cercetărilor, despre Mustafa Oral, cetăţean turc în vârstă de 38 de ani, nu s-a mai ştiut nimic, până la data de 9 ianuarie, când procurorii l-au audiat. -Smerit- acesta a recunoscut în faţa anchetatorilor că a preluat mai multe documente şi dischete de la Dorinel Mucea, Radu Donciu şi Stamen Stanchev, pe care le-a transmis unor persoane indicate, fără însă să cunoască natura sau importanţa actelor respective.
Liviu Luca, doar martor…
Liderul sindical Liviu Luca, preşedintele PAS Petrom, audiat în 8 ianuarie în dosarul privatizării unor societăţi româneşti a declarat procurorilor instanţei supreme că îi cunoaşte pe Vadim Benyatov şi pe Stamen Stanchev, despre ultimul afirmând că acesta i-ar fi spus că -are trecere- la ministrul Şereş. Potrivit lui Luca, care a fost audiat ca martor, Stanchev a fost persoana care i-a propus conlucrarea cu CSFB în vederea finanţării achiziţiilor Petrom pentru angajaţi, context în care a încheiat cu această instituţie bancară o relaţie contractuală pentru şase săptămâni, începând cu 24 mai 2005. Luca le-a mai spus procurorilor că i-a cunoscut pe Michal Susak şi pe ministrul Zsolt Nagy prin intermediul lui Stamen Stanchev şi a lui Ciprian Făltineanu, director în cadrul CSFB.
Benyatov, favorizant al grupului Marco
Vadim Benyatov este acuzat de tentativă de subminare a economiei naţionale, din cauza contractelor prin care grupul internaţional Marco a cumpărat energie ieftină de la societatea Nuclearelectrica, se precizează în referatul prin care se cere prelungirea mandatelor celor patru arestaţi din dosar. Astfel, Benyatov este acuzat că ar fi elaborat acte pregătitoare pentru folosirea MEC, prin OPSPI şi SC Nuclearelectrica SA, -în dauna economiei naţionale- şi în favoarea grupului internaţional Marco.
Cinci note SRI declasificate
Potrivit referatului procurorilor, cinci note sinteză ale Serviciului Român de Informaţii (SRI) au fost declasificate şi depuse la dosarul privatizărilor. Aceaste note au fost depuse la dosar în 9 ianuarie. Iar printre cele cinci note se află şi cea care a stat la baza întocmirii referatului din 8 iunie 2006, în urma căruia s-a constituit dosarul în care au fost arestaţi preventiv membrii lotului condus de Stamen Stanchev.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















