
Liviu Dragnea a spus, luni, la ieșirea din sediul DNA că a început studierea materialului de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de corupție privind organizarea referendumului și a arătat că era firesc să îndemne oamenii să iasă la vot, acesta fiind rolul unei campanii electorale.
Liviu Dragnea a petrecut luni mai multe ore în sediul DNA unde anchetatorii i-au pus la dispoziție întreg dosarul referendumului în care vicepremierul este acuzat de fapte de corupție.
La ieșirea din sediul DNA, Dragnea a arătat că dosarul are mai multe volume de urmărire penală, că a început studierea documentelor, că dorește să vadă toate probele pe care le au procurorii împotriva sa și că se va prezenta de mai multe ori pentru aceasta.
Întrebat dacă dorește scoaterea de sub umărire penală (SUP) în acest caz, Dragnea a arătat că în opinia sa așa ar fi firesc. "Bineînțeles că doresc să fiu scos de sub urmărire penală, altfel înseamnă că oricine organizează o campanie electorală, și la nivel central, și la nivel județean, și la nivel local, este în acea situație, pentru că despre asta discutăm, încurajarea cetățenilor să iasă la vot, de aici încolo fiecare înțelege ce crede", a arătat Dragnea.
Întrebat dacă îi este afectată activitatea de demnitar, Dragnea a spus că, o perioadă, cât va avea de studiat acest dosar, va trebui să facă "și Guvern, și minister, și DNA".
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), el declarând că a venit pentru a studia documentele din dosarul referendumului din 2012.
Întrebat cum comentează acuzațiile care îi sunt aduse în acest dosar, Dragnea i-a întrebat pe jurnaliști dacă au idee prin ce a trecut în ultimele zile, referindu-se la decesul fratelui său.
În 6 septembrie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a șefului statului, fiind acuzat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența în scopul obținerii unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















