Home Actualitate Drapelul secuiesc încinge din nou spiritele în Sfântu Gheorghe

Drapelul secuiesc încinge din nou spiritele în Sfântu Gheorghe

DISTRIBUIŢI

Forumul Civic al Românilor cere prefectului de Covasna să înlăture drapelul secuiesc de doi metri arborat, marți, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, însă PCM, la inițiativa căruia a fost amplasat steagul, susține că singura instituție în măsură să ceară acest lucru este Primăria.
Forumul Civic al Românilor din Co­vasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) l-a sesizat, miercuri, într-o adresă, pe prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, „cu privire la încălcarea legii în cazul menținerii așa-zisului «drapel al Ținutului Secuiesc»“, arborat pe domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe, în zona Parcului Central.
Forumul Civic al Românilor arată că, potrivit HG 223/2002, „minoritățile etnice pot folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii“, dar dacă parti­cipanții consideră că „așa-zisul «drapel secuiesc», fără fundament istoric, adoptat de Consiliul Național Secuiesc abia în urmă cu câțiva ani“, este un simbol al minorității maghiare din sud-estul Transilvaniei, atunci îl pot folosi la manifestări proprii, dar nu îl pot arbora cu caracter permanent, pe termen nelimitat, pe domeniul public al localităților.
Forumul Românilor cere prefectului de Covasna, Dumitru Marinescu, să ia „de îndată și ferm“ măsurile legale de înlăturare a drape­lului și să finalizeze toate demersurile referitoare la arborarea aceluiași „simbol separatist“ de autoritățile publice din județul Covasna.
În replică, președintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că organizația locală a formațiunii a depus la Primăria Sfântu Gheorghe toate documentele necesare pentru a obține autorizație în vederea arborării steagului secuiesc și așteaptă răspunsul municipalității.
„Nu vom îndepărta steagul dacă ne va solicita Prefectura, singura instituție în măsură să ceară acest lucru fiind Primăria“, a spus Kulcsar Terza.
Un drapel secuiesc de doi metri a fost arborat, marți, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, la inițiativa organizației locale a PCM.
Drapelul secuiesc lung de doi metri și lat de 1,12 metri a fost arborat, la inițiativa PCM Sfântu Gheorghe, pe un catarg în Parcul Elisabeta din centrul municipiului.
În martie, un drapel secuiesc de mari dimensiuni a fost arborat în centrul orașului Baraolt (Covasna), la inițiativa organizației locale a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Lângă drapel au fost amplasate și două tăblițe, în limba maghiară și în limba română, inscripționate cu un fragment din Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1918, referitoare la „deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare“.
Totodată, în februarie, un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat în centrul municipiului Miercurea Ciuc, tot de către repre­zentanții Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obținere a autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.