Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog, Pavel Abraham, a apreciat că în Romania există o problemă cu consumul de substanţe interzise în penitenciar. Un studiu realizat de instituţia pe care o conduce a evidenţiat că aproape 14% dintre deţinuţi iau ilegal medicamente, iar 2% se droghează.
Potrivit studiului -Prevalenţa Consumului de Droguri în sistemul penitenciar din Romania-, prezentat ieri de reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, 14% dintre deţinuţi au consumat medicamente în detenţie fără sfatul medicului, aproape jumătate dintre aceştia (6%) începand practicile de acest fel în închisoare.
Studiul arată că 6,8% dintre deţinuţi consumă alcool în detenţie, peste jumătate dintre aceştia afirmand că au consumat rar astfel de produse, iar 9% că au consumat alcool în mod regulat.
Potrivit autorilor studiului, 2% dintre deţinuţi au afirmat că au consumat droguri în închisoare, cele mai utilizate stupefiante fiind marijuana (9,6%), heroina (8.4%), haşişul (7,6%), cocaina (6,2%), urmate de ecstasy, metadonă, amfetamine şi lsd.
Cei mai mulţi dintre deţinuţi au afirmat că obţin drogurile de la colegii lor de închisore (17,5%), restul afirmand că le obţin în special de la familie.
Studiul mai arată că majoritatea deţinuţilor preferă drogurile injectabile, urmate de cele orale şi de cele pulmonare (fumat), majoritatea susţinand că au început să consume stupefiante din curiozitate sau la presiunea anturajului.
Directorul de la Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cornel Viziru, a susţinut că metodele de detectarea a drogurilor pe care cunoscuţii încearcă să le trimită celor din penitenciare s-au diversificat, tehnica specifică fiind modernizată. El a explicat că pachetele trimise prin poştă nu sunt admise, urmand ca în curand nici alimentele trimise de familie să nu mai fie acceptate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















