
Dreapta populistă din Norvegia, membră a coaliției guvernamentale, a cerut marți organizarea unui referendum pe tema imigrației, în urma votului din Elveția, relatează AFP. „Nu iau poziție în privința unui sistem de cote precum cel pentru care s-a pronunțat acum poporul elvețian”, a declarat Mazyar Keshvari, purtător de cuvânt pe probleme de imigrație al Partidului Progresului, formațiune favorabilă unei politici restrictive în privința imigrației. „Dar ideea unui referendum este interesantă, iar Norvegia ar trebui și ea să organizeze un referendum pe tema imigrației. Sunt sigur că există o majoritate pentru o restrângere” a politicii în acest domeniu. Nefiind membră a Uniunii Europene, Norvegia este legată de blocul european prin apartenența sa la Spațiul Economic European și Spațiul Schengen. Organizarea unui referendum pe tema imigrației în această bogată țară scandinavă ar necesita totuși susținere și din partea altor partide. Duminică, elvețienii au votat în proporție de 50,3 la sută pentru restabilirea cotelor și contingentelor pentru străini, pentru locuitorii de la frontiere și solicitanții de azil în funcție de necesitățile și posibilitățile țării, punând sub semnul întrebării viitoarele relații cu UE.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















