
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 05 februarie 2026, față de inculpatul NEGOIȚĂ ROBERT SORIN, primarul Sectorului 3 al Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și abuz în serviciu.
Inculpatul NEGOIȚĂ ROBERT SORIN va depune în termen de 10 zile o cauțiune în valoare de 800.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de suspecții UȘURELU TANIA-GABRIELA, Directorul Direcției Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3, PĂTRU GHEORGHE, Directorul Adjunct al Direcției Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3, CHELZA DANA-FLORINELA, Șeful Serviciului Ridicări Topografice si Avize – Direcția Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3, PETRE ADRIAN-NICOLAE, funcționar în cadrul Direcției Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3, M.A.F., administrator al SC Future Business Ideas SRL și S.C. FUTURE BUSINESS IDEAS S.R.L.
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În vara anului 2025, inculpatul Negoiță Robert Sorin, în calitate de primar al Sectorului 3, și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, dispunând construirea și asfaltarea unei străzi de legătură situate în Sectorul 3, între Șoseaua Industriilor și strada Soldat Ghețu Anghel, pe un teren aflat în proprietatea privată a societății S.C. Future Business Ideas S.R.L., fără a exista documentație legală necesară pentru realizarea unei investiții publice și fără a exista autorizațiile și avizele obligatorii pentru executarea lucrărilor de construire.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi produs un prejudiciu unității administrativ-teritoriale Sector 3 în valoare de peste 902.000 lei, reprezentând costurile materialelor, ale resurselor umane și ale utilajelor utilizate pentru realizarea lucrării, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru societatea proprietară a terenului.
În realizarea acestor activități, inculpatul Negoiță Robert Sorin ar fi beneficiat de sprijinul celor patru suspecți, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat documente și acte administrative ce ar fi stat la baza executării lucrărilor de construire și asfaltare a drumurilor.
În perioada noiembrie 2017 – decembrie 2025, inculpatul Negoiță Robert Sorin, în calitatea menționată anterior, și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legale, dispunând efectuarea unor lucrări de construire pe raza Sectorului 3, pe un număr de 11 străzi, constând în reparații ale drumurilor existente, realizarea de drumuri noi (parțial sau integral), lucrări de pietruire, asfaltare și amenajare de sensuri giratorii, în absența documentațiilor legale necesare pentru derularea investițiilor publice și pentru executarea lucrărilor de construcții. Totodată, lucrările ar fi fost realizate fără obținerea avizelor obligatorii, inclusiv a celor emise de operatorul rețelei de gaze (Transgaz), pentru intervenții efectuate deasupra conductelor de transport gaze sau în zonele de protecție ale acestora.
Prin aceste demersuri, inculpatul Negoiță Robert Sorin ar fi produs un prejudiciu unității administrativ-teritoriale Sector 3, constând în costurile aferente materialelor utilizate, resurselor umane implicate și utilajelor folosite la executarea lucrărilor, precum și ar fi generat un risc semnificativ pentru siguranța locuitorilor din zonele respective, determinat de posibilitatea afectării conductelor de gaze, pe fondul traficului greu desfășurat pe drumurile construite în aceste condiții.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Negoiță Robert Sorin trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sectorului 3 și să nu exercite funcția de primar al Sectorului 3 București, în exercitarea căreia a săvârșit faptele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















