Home Actualitate ?ê?£eful Biroului pentru Imigrări Maramureș, reținut de procurorii DNA

?ê?£eful Biroului pentru Imigrări Maramureș, reținut de procurorii DNA

DISTRIBUIŢI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare, au dispus, marți, reținerea lui Dorin Hudiță, șeful Biroului pentru Imigrări Maramureș, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
?óÔé¼?¿Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituției, el urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Maramureș. ?óÔé¼?¿Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în 10 decembrie inculpatul Hudiță Dorin i-a pretins unei persoane denunțătoare, rezidentă în România, suma de 300 de euro și două sticle de băuturi alcoolice, susținând că, în schimb, va interveni pe lângă funcționari publici din București asupra cărora ar avea influență, astfel încât acesta să obțină cetățenia română. ?óÔé¼?¿Inculpatul Hudiță a primit luni de la persoana denunțătoare suma de 300 de euro și produsele pretinse, situație în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză procurorii au fost sprijiniți de lucrători din cadrul SIPI Maramureș.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.