Directia Judeteana de Drumuri si Poduri (DJDP) Botosani a obtinut probabil cea mai consistenta suma in urma unei executari silite pe cont a unei unitati de stat. Dupa o disputa de trei ani cu Electrica pentru incasarea taxei pe retelele energetice aflate in zona drumurilor judetene, DJDP a reusit sa isi incaseze banii. In aceasta saptamana, in conturile Consiliului judetean, institutie careia DJDP i se subordoneaza, au intrat 12,9 miliarde de lei. Desi intre Directie si Electrica sunt inca pe rol procese, in baza unei hotarari definitive a Curtii Supreme de Justitie, DJDP a reusit sa puna poprire pe conturile filialei Electrica Bacau, care coordoneaza activitatea tuturor sucursalelor energetice din Moldova si sa obtina banii din celebra deja -taxa pe stalp-. -Ce sa mai spun? Daca astfel a hotarat instanta, trebuie sa ne supunem hotararii-, afirma Dan Cozma, directorul Electrica Botosani. Desi banii au fost incasati din conturile filialei Electrica Moldova, pana la urma actiunea DJDP va afecta bugetul sucursalei botosanene, de la care unitatea bacauana isi va recupera banii.
Cele 12,9 miliarde de lei vor fi virate de CJ in intregime la DJDP, potrivit legislatiei in vigoare banii incasati de pe aceasta taxa neputand fi utilizati decat de aceasta unitate. Ei vor fi directionati spre doua lucrari deja incepute si care erau prevazute prin bugetul pe 2003 sa fie executate chiar din banii aflati in litigiu cu Electrica. Aceste 12,9 miliarde de lei se adauga altor 2,5 miliarde de lei pe care DJDP a reusit sa le incaseze in urma cu aproximativ o luna tot prin executarea silita a conturilor Electrica.
Sergiu Balascau
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















