Dacă Radu Zlati, colegul său de la USL dezvăluia că în urmă cu un an la referendum pentru suspendarea președintelui s-a îmbătat de supărare cu Dan ?ê?£ova, se pare că efectele sunt încă vizibile la ministrul Marilor Proiecte. Atât de mari încât nici el nu poate scoate de la naftalină toată documentația. Evident, numai pe cea pe care nu o dorește. Așa s-a întâmplat și cu mult-promisul contract Bechtel pe care Dan ?ê?£ova s-a lăudat cu mare pompă că îl va declasifica. O dovadă de curaj și transparență care încet s-a dovedit a fi numai o perdea fum în spiritul minciunilor USL. Astfel, documentele declasificate referitoare la contractul dintre statul român și Bechtel International au fost publicate ieri pe pagina web a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine. Nu însă și cel original semnat cu mânuța lui tremurândă de către fostul premier pușcăriaș Adrian Năstase, tartorul acestui contract oneros asemănător cu celebrele furturi din istorie precum afacerea Strusberg sau afacerea Skoda, ambele doua cazuri de corupție clasică la cel mai înalt nivel. Așadar, după ce a făcut mare tam-tam că el va fi într-adevărat în linia „celui mai cinstit guvern de după Revoluție”, tânărul ministru a dezamăgit din nou și nu a afișat pe site-ul instituției pe care o conduce decât unele anexe ale contractului, toate din timpul guvernărilor PDL și PNL. Respectiv două acte din 2006 și 2011, plus acordul de încetare cu privire la contractul de construire a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș. Atât de cinstit a putut fi Dan ?ê?£ova care nu a putut să-l supere și mai tare pe Adrian Năstase și eventual să-i facă probleme suplimentare acestuia, poate chiar în justiție. O altă ipoteză pentru care ?ê?£ova nu a declasificat acest contract a venit ieri din partea fostului ministrul al Transporturilor, Anca Boagiu. Ea adaugă că românii au dreptul să știe că "familia Șova, mama și fiul, au gestionat contractele Bechtel cu mult interes". "Fiul, Dan Șova, prin firma sa, a reprezentat o parte contractuală, mama Șova și partenerii săi au reprezentat cealaltă parte contractuală. (…) Desecretizarea contractului Bechtel putea fi un element pozitiv doar dacă Șova&Fenechiu prezentau contractul semnat de Adrian Năstase, precum și contractele și comisioanele ultra-generoase încasate de Dan Șova și familia", susține Boagiu. Halal transparență!
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















