Home Actualitate Europarlamentarii o duc regește la Bruxelles

Europarlamentarii o duc regește la Bruxelles

DISTRIBUIŢI

Probabil foarte multă lume și-a pus întrebarea cât câștigă un europarlamentar român la Bruxelles și cât de greu e să stai tot timpul pe drumuri. Răspunsul este unul simplu: e mai mult decât bine din punct de vedere financiar. Așadar, averile europarlamentarilor români au crescut, în ultimul an, cu mașini, case, bijuterii, noi conturi bancare, iar unii dintre eurodeputați au contractat și credite. Europarlamentarii români au trecut, în medie, în declarațiile de avere actualizate, suma de 74.000 de euro diurnă obținută de la PE, sumă la care s-au adăugat venituri pentru transport sau pentru cheltuielile la cabinetul de eurodeputat. Europarlamentarii români au consemnat în declarațiile de avere și noi proprietăți. De exemplu, Victor Boștinaru (PSD) și-a cumpărat o casă de vacanță la Sinaia, cu o suprafață de 60 de metri pătrați. În același timp, eurodeputatul PSD mai are de achitat 18.000 de euro la creditul ANL contractat în 2002 și scadent în 2022. Cristian Preda (PDL) și-a deschis în 2011 două depozite bancare de 50.000 de euro fiecare. El mai are deschis, din 2010, un cont la o bancă din Paris cu suma de 35 de euro. A primit, de la PE, o diurnă de 63.159,17 euro în 2010, iar de la 10 ianuarie 2011 până la 19 aprilie a încasat 24.189 de euro. De asemenea, Cristian Preda a obținut peste 60.000 de lei pentru activitățile de cadru didactic. Marian Jean Marinescu (PDL) a deschis un depozit la BCR Dolj de 7.962 de lei. Oana Antonescu (PDL) și-a cumpărat, în 2011, un apartament de peste 70 de metri pătrați cu loc de parcare și teren intravilan aferent construcției, în indiviziune. De asemenea, ea a dobândit un teren intravilan de 45 de metri pătrați în București. Oana Antonescu are, într-un cont la Alpha Bank, suma de 8.788 de euro. A contractat însă, tot de la Alpha Bank, un credit de 50.000 de euro. Iosif Matula (PDL) și-a cumpărat în anul 2010 o casă de 130 de metri pătrați în localitatea Chișineu-Criș. La sfârșitul anului, el i-a donat fiicei sale un apartament pe care îl deținea împreună cu soția în aceeași localitate. Totodată, el a reușit să facă economii de peste 25.000 de euro.

Tokes face credite

Nici eurodeputații de etnie maghiară nu o duc mai rău: Laszlo Tokes a contractat în 2010, la ING Bank, două credite, de 20.000 de euro și respectiv 10.000 de euro, scadente anul acesta. Sogor Csaba a cumpărat, în 2010, la Miercurea-Ciuc, un teren intravilan în suprafață de 2.600 de metri pătrați, pe care l-a achitat cu suma de 52.500 de lei. Sogor a mai depus la OTP, într-un fond de investiții, suma de 20.000 de euro. Colegul său de la UDMR, Iuliu Winkler, a deschis un depozit bancar de 10.000 de euro la ING Bruxelles. Daciana Sârbu (PSD) menționează în declarația de avere că în 2010 a construit o anexă la Cornu la un imobil de 196 de metri pătrați pe care îl avea din 2001. Pe de altă parte, ea a vândut un autoturism marca BMW X3 contra sumei de 26.500 de euro și un apartament contra sumei de 350.000 de euro unei persoane numite Savin Maria. Ea și-a terminat de achitat un credit în valoare de 219.912 euro, și-a deschis un cont cu valoarea de 88.829 de euro și a făcut o donație către Mariana Sârbu în valoare de 50.000 de euro. Elena Băsescu (PDL) a primit sau și-a achiziționat, din 2007 până în 2011, bijuterii cu o valoare de 22.500 de euro. Are un credit de 6.169 de euro la Piraeus Bank, scadent în 2012. George Becali scrie în declarația de avere că a înstrăinat un teren pentru care a primit peste 9 milioane de euro. La rubrica „persoana către care s-a înstrăinat bunul“, europarlamentarul a scris „Portland“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.