
Victima exploziei produse, sâmbătă, la Termocentrala din Iernut a suferit un traumatism cranio-cerebral grav și a fost transportată în stare de inconștiență cu elicopterul la Unitatea de Primiri de Urgențe SMURD Târgu Mureș.
Potrivit medicilor, muncitorul lucra la tabloul electric al unei instalații iar în momentul deflagrației a fost lovit puternic în cap de ușa de metal a tabloului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș a anunțat, sâmbătă, producerea unei explozii care nu a fost urmată de incendiu la Termocentrala din Iernut și că se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei care a dus la acest eveniment.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mureș, plutonier Andrei Claudiu, explozia a fost semnalată la ora 14,40 iar la fața locului a intervenit o autospecială cu apă și spumă de la Secția de Pompieri Târnăveni și elicopterul SMURD Târgu Mureș.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















