Directorul societății Pic, Liviu Făcăleață, fostul director al OPC Argeș, Cristian Libertatu, și fostul președinte al CCA, Gheorghe Constantin (foto), rămân în arestul Poliției Județene Argeș, a decis, ieri, Curtea de Apel Pitești, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Pitești, judecător Paula Andrada Coțovanu, în cazul lui Liviu Făcăleață judecătorii au admis recursul procurorilor DNA Pitești la decizia Tribunalului Argeș, de punere în libertate pe cauțiune și au respins ca neîntemeiată această cerere. În cazul fostului președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, magistrații au luat aceeași decizie, de rămânere în arest, admițând recursul procurorilor DNA Pitești la decizia Tribunalului Argeș, de punere în libertate pe cauțiune a acestuia.
De asemenea, magistrații Curții de Apel Pitești au respins ca nefondat recursul formulat de fostul director al OPC Argeș, Cristian Libertatu, la decizia Tribunalului Argeș, care îi respinsese cererea de eliberare pe cauțiune.
Făcăleață, Libertatu și Constantin au fost obligați la plata a câte 200 de lei, cheltuieli judiciare, iar deciziile magistraților Curții de Apel Pitești sunt definitive.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















