Politia Capitalei atrage atentia cetatenilor asupra unei categorii de escroci, destul de periculosi, care se folosesc de calitati false, legitimandu-se drept politisti, pentru a insela de obicei persoanele straine sau cele care doresc sa faca schimburi valutare ilegale. Astfel, sub pretextul unui control de rutina, acestia solicita persoanelor vizate actele si valorile la control, dupa care subtilizeaza o parte din valuta sau alte bunuri de valoare. Atunci cand persoana controlata realizeaza ce s-a intamplat, infractorii sunt deja departe.
Ofiteri din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale al Politiei Capitalei au prins un tanar, care prin metoda -maradona- a inselat un cetatean strain. Acesta impreuna cu alte doua persoane au acostat un strain in fata Complexului Comercial -Unirea- si sub pretextul ca sunt politisti i-au cerut actele la control. In timp ce -verificau- actele, i-au sustras din portmoneu 850 de dolari.
Cristian O.R., fara ocupatie, este cercetat in stare de libertate pentru uzurpare de calitati oficiale si furt calificat. Totodata, politistii au luat masuri pentru identificarea celorlalti doi infractori.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















