Femeia din Corabia-Olt care a fost acostată pe stradă, lovită și incendiată de un tânăr de 21 de ani și de mama acestuia în apartamentul lor a murit ieri-dimineață, în aceste condiții bărbatul fiind acuzat de omor deosebit de grav, potrivit procurorilor. Procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt a declarat că, joi, suspectul va fi audiat și prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă. Pentru că victima a decedat ieri-dimineață, acum bărbatului i se va schimba încadrarea juridică în omor deosebit de grav. „Astăzi îl audiem. Ieri a fost internat la Psihiatrie, dar azi îl vom prezenta la Tribunal“, a afirmat procurorul de caz, Eugen Iacobescu. Duminică seară, tânărul, împreună cu mama sa, Geta Nederu, în vârstă de 49 de ani, a acostat pe stradă o femeie și a dus-o într-un apartament din localitatea Corabia. Acolo, cei doi au lovit-o pe victimă cu un ciocan, apoi i-au dat foc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















