Home Actualitate Femeia in viziune de parlamentar: -Cuprinsul necuprinsului-

Femeia in viziune de parlamentar: -Cuprinsul necuprinsului-

DISTRIBUIŢI

Deputaţii nu s-au înghesuit ieri la prima şedinţă festivă organizată pentru sărbătorirea Zilei de 8 Martie. Şedinţă la care au fost invitate persoane importante. Care şi ele, însă, au lipsit. Printre absente s-au aflat soţia premierului, Ioana Tăriceanu, şi cea a preşedintelui, Maria Băsescu. A existat un motiv -întemeiat- pentru lipsa domnilor parlamentari. Ziua Femeii a căzut tocmai într-o joi, când cei mai mulţi aleşi se grăbesc să meargă spre casă. Deputaţii care au venit, însă, au încercat să găsească o definiţie a femeii. Femeia este -cuprinsul necuprinsului-, -întruchiparea dumnezeiască-, -femeia reprezintă toate visele noastre de zi şi de noapte-, a încercat conservatorul Nicolae Popa să definească eternul feminin.

8 martie i-a făcut pe parlamentarii scorţoşi să rămână la fel, iar pe ceilalţi să îşi dezvăluie slăbiciunile pentru sexul frumos chiar de la tribuna Camerei Deputaţilor. -Femeia este cuprinsul necuprinsului-, a rostit deputatul PC Nicolae Popa în faţa tuturor doamnelor invitate în plen, dar şi a celor aproximativ 50 de parlamentari care au apărut la şedinţă. La rândul său, liberalul Mihai Mălaimare l-a parafrazat pe Shakespeare, ca să reuşească o declaraţie frumoasă: -Vă rog să îmi permiteţi să vă iubesc şi să tac-.

Doamnele au oftat. Apoi au zâmbit, au primit florile cu graţie şi s-au pupat cu domnii care le ofereau, pe rând, orhidee, frezii, trandafiri. Au vorbit şi ele, dar despre cum o femeie nu trebuie să o uite pe Ana Meşterului Manole şi cum ar vrea ca deputaţii să le lase mereu să fie majoritare în sală. Asta, în condiţiile în care băncile erau ocupate mai ales de copiii de la centrele de plasament bucureştene şi de invitatele -de onoare- la şedinţă. Dintre acestea, au lipsit primele trecute pe listă, Ioana Tăriceanu şi Maria Băsescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a primit zâmbete, dar a încasat şi ironiile doamnelor parlamentare când le-a oferit acestora flori. Totul, din cauză că lumea l-a felicitat pe el pentru organizare şi nu pe cea care s-a ocupat de drept de tot evenimentul, Minodora Cliveti, preşedintele comisiei pentru egalitate de şanse. Dar toate au trecut după ce Olteanu le-a tratat pe doamne cu un pişcot şi un pahar de şampanie, le-a zâmbit frumos şi s-a pozat cu ele. Toate, mai puţin Mona Muscă, aflată cu o ultimă ocazie în plen, după ce a demisionat cu o zi în urmă. Mona Muscă a primit rece floarea de la Olteanu, apoi a abandonat-o pe o bancă şi a plecat să vorbească cu celelalte invitate. Între timp, liderul PSD Mircea Geaonă îşi primea partea lui de pupături, oferind flori după urmele lăsate de Olteanu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.